Se mişcă lucrurile la spitalul din Caransebeş



În cadrul unei discuţii purtate recent cu managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, Adrian Cican, acesta ne-a vorbit despre câteva dintre problemele cu care se confruntă unitatea medicală.
În ceea ce priveşte lifturile, un subiect sensibil, care a fost îndelung mediatizat, Adrian Cican a declarat că în spital ar trebui să funcţioneze un număr de şase ascensoare, însă, la ora actuală, doar două pot fi utilizate. „Contractul semnat de Primăria Caransebeş pentru reabilitarea celui mai mare lift de persoane a fost în valoare de 125.000 de lei, bani de la bugetul local, iar termenul de punere în funcţiune este 31 decembrie. Este vorba despre un lift nu doar vopsit, ci schimbat integral, conform standardelor, şi avizat de ISCIR. Urmează ca în perioada următoare să vedem şi de un al patrulea lift, apoi ne oprim, fiindcă niciodată nu vom putea să facem funcţionale şase lifturi, datorită costurilor şi faptului că ele trebuie schimbate integral, pentru că au aproape 50 de ani, sunt din 1968, iar asta înseamnă costuri foarte mari. Noi prioritizăm aceste costuri şi alocăm bani şi pentru alte lucruri mult mai importante, cum sunt, de exemplu, condiţiile de cazare sau aparatura spitalului, care constituie urgenţe. Dar, înainte de toate, trebuie să ridicăm aceste arierate istorice, pentru că altfel putem face lucruri minunate. Aici nu trebuie să aruncăm totul numai pe spatele medicilor sau pe partenerii noştri, firme private, ca să ne ajute. Dacă nu ne ajutăm singuri…”, a mai spus Adrian Cican.
Referitor la suma de 1 milion de lei, direcţionată de Primărie spre unitatea medicală după ce a primit 3,1 milioane de lei ca urmare a Hotărârii de Guvern care a repartizat pe unităţi administrativ-teritoriale sumele defalcate din Taxa pe Valoarea Adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, managerul spitalului a declarat că o parte din aceşti bani se vor duce pe anumite cheltuieli, precizând că a promis că în următoarele câteva luni îşi va începe activitatea ambulatoriul din spital. „Nu e vorba despre sume foarte mari pentru reabilitare, fiindcă medicii care au lucrat acolo şi-au amenajat spaţiile, dar sunt anumite condiţii, pentru că sunt 16 cabinete pe care vrem să le deschidem, iar asta implică anumite costuri. O parte din bani, cel mult 150.000 de lei, vor merge în această direcţie”.
În ceea ce priveşte asigurarea încălzirii pe timpul sezonului rece, Adrian Cican a spus că nu vor fi probleme, şi că a invitat toţi marii creditori ai spitalului, respectiv primii 13, care susţin în proporţie de 90 la sută unitatea medicală ca urmare a datoriilor pe care aceasta le are către ei, şi aceştia au înţeles situaţia. „Avem deja un grafic de eşalonare care e în curs de semnare cu toţi aceşti mari creditori. Nu i-am omis nici pe cei mici, şi am obţinut chiar un acord de parteneriat, acum, firma cu care avem contract pentru furnizarea de gaz şi energie este dispusă să investească în spital, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Deci, pe lângă că nu există pericolul de a ne tăia gazul şi curentul, ea devine parteneră”, a adăugat Adrian Cican.
La sfârşitul lunii septembrie, spitalul înregistra datorii de 11,2 milioane de lei, cel mai mare creditor fiind firma care asigură mâncarea şi serviciul de spălătorie, cu 3,4 milioane de lei, apoi societatea care a întreţinut laboratorul, cu 1,1 milioane de lei, şi „Neuromed”-ul, cu 1,3 milioane, care – a spus Cican – a înţeles foarte bine situaţia, iar datoriile au fost date ca şi creanţe la ANAF, unde s-a început deja plata eşalonată a acestora.
Bianca METEŞ