Se pregăteşte un atelier auto în Valea Cenchii


Comisia de Investiţii din cadrul Consiliului Local Caransebeş a analizat recent o ofertă venită din partea unei firme cu capital privat din municipiu, în legătură cu alocarea unui lot destinat unei investiţii, aflat în zona industrială a oraşului, acolo unde administraţia locală oferă facilităţi întreprinzătorilor care investesc în anumite condiţii, în localitate. Este vorba despre un lot de 5.000 mp, situat în Valea Cenchii, terenul fiind alocat cu cele două condiţii impuse prin Hotărâre de Consiliu local, respectiv ca reprezentanţii societăţii să demareze investiţia într-un an şi să o finalizeze în maximum doi, în acest fel beneficiind, timp de 12 luni, de o înlesnire la plata terenului.

„În planul de afaceri, întreprinzătorul s-a angajat că va construi o hală de 2.400 mp, o parcare şi utilităţi. Este vorba despre un atelier de reparaţii auto, de vopsitorie, staţii ITP, prezentare auto, deci tot ceea ce ţine de prestări de servicii de calitate, într-o zonă care dorim să se dezvolte şi prin crearea de noi locuri de muncă”, a spus primarul Marcel Vela. (B. Meteș)