Se reînfiinţează „Oftalmologia” la spitalul din Caransebeş



În cadrul ultimei şedinţe, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind modificarea Organigramei Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, însă fără ca acest lucru să afecteze numărul de posturi, care în momentul de faţă este de 589.
În cadrul şedinţei, consilierul Lazăr Todorescu a ţinut să-şi exprime bucuria pentru reînfiinţarea, în cadrul unităţii spitaliceşti, a Compartimentului Oftalmologie. „Am participat recent la şedinţa Consiliului de Administraţie al spitalului. Mă bucur pentru această iniţiativă a managerului Adrian Dumbravă, cred că acesta este un început şi sper că aceasta va fi dusă la bun sfârşit. Toţi oamenii cu care am vorbit şi cărora le-am spus despre acest lucru s-au bucurat, fiind de părere că este o iniţiativă foarte utilă”, a spus Lazăr Todorescu.
În nota de fundamentare care a însoţit proiectul de hotărâre, se arată că acest compartiment va funcţiona aşa cum a fost gândit iniţial, înainte de închidere, cu un număr de opt paturi.
Printre motivele care au dus la reînfiinţarea acestui compartiment, se numără faptul că, în prezent, la spital există doar un cabinet de specialitatea oftalmologie în ambulatoriul integrat, care funcţionează cu un singur medic şi o asistentă, şi care, în concepţia conducerii unităţii, nu-şi justifică costurile, întrucât, în cazul unei intervenţii chirurgicale, pacienţii sunt nevoiţi să apeleze la alte spitale. De asemenea, neînfiinţarea acestui compartiment ar mări riscul ca acest medic să plece din unitate, ceea ce ar conduce la crearea unor dezavantaje pentru pacienţii din Caransebeş şi din zonele limitrofe, având în vedere că, între Reşiţa şi Drobeta Turnu Severin, nu mai există alte spitale cu această specialitate.
În plus, la spital s-au prezentat foarte mulţi pacienţi cu probleme oftalmologice care necesitau monitorizarea stringentă a evoluţiei bolii, iar numărul de pacienţi cronici diagnosticaţi cu retinopatie diabetică şi glaucom este într-o continuă creştere, necesitând spitalizare pentru monitorizarea afecţiunilor.
Un alt motiv, conform notei de fundamentare, ar fi solicitările tot mai numeroase venite din partea cetăţenilor pentru efectuarea Fişelor medicale auto sau Fişelor medicale port-armă.
Sonia BERGER