Casa Naţională din Rusca Montană a fost primul edificiu de cultură de pe Valea Bistrei, construit în 1928, din iniţiativa şi cu sprijinul ilustrului profesor Ştefan Velovan. Inaugurarea edificiului a avut loc la 26 august 1933, eveniment la care a participat şi Societatea Femeilor Ortodoxe din oraşul Caransebeş.

Clădirea era compusă din două camere, cancelarie, sală mică de festivităţi, bibliotecă, aceasta cuprinzând coridor şi două săli de lectură, bufet şi sală mare de spectacole (230 de locuri), cu scenă, un parc cu platani şi tei, apoi un teren unde se juca popice.

La început, seratele muzicale, precum şi alte activităţi culturale se desfăşurau în Vila „Ştefanica”, în care s-a născut şi a trăit Ştefan Velovan. La aceste activităţi participau tineri şi intelectuali, chiar şi din alte localităţi apropiate.

În acest mediu a fost creat un cor (1902), Cercul cultural bănăţean şi Reuniunea de cetire şi cântare (1926).

După cum reiese din textul concursului publicat în 1895, pentru completarea încadrării şcolii, „preferiţi vor fi aceia care vor fi demni a introduce şi un cor de cântări” („Luminatoriul” – Timişoara, IV, 1885). Grija organizării, instruirii şi conducerii formaţiei corale au avut-o învăţătorii Simion Botescu, Ion Roiescu, George Dobreanu şi notarul Ion Hanzu.

În public, acest colectiv artistic, care număra cândva 110 persoane, a apărut la început ca formaţie pe voci egale: de femei (1902), bărbaţi (1935) şi mixt (1931, 1937, 1968 şi 1973). În paralel, a funcţionat şi un cor german condus de învăţătoarea Margareta Kovacs, precum şi un grup vocal folcloric româno-german.

În anul 1927, coriştii au fost felicitaţi de invitaţii din Belgia şi Italia, cu prilejul participării lor la „Serbările Industriei Miniere”, din localitate.

Corul a promovat numai creaţii ale compozitorilor români. În anul 1934, notarul Ion Hanzu, ajutat de Raul Jianu şi alţi intelectuali animatori de cultură, înfiinţează trupa de teatru, punând în scenă „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale. În rolurile principale erau Marioara Stănescu (Veta), Ana Petcu (Ziţa), înv. Dimitrie Angelescu (Jupân Dumitrache), înv. Alexandru Bijan (Rică Venturiano), Iosif Negru (Chiriac), Constantin Popescu (Spriridon), notarul Valeriu Socaciu (Nae Ipingescu).

„Reprezentările teatrale, concertele corale, serbările de tot felul, menţiona învăţătorul Raul Jianu într-un raport al său, care s-au dat în comuna Rusca Montană în acei ani, au deschis drumuri noi, au consolidat idei morale şi preocupări înalte în masele populare. Teatrul se juca mai mult sporadic, ocazional, de aceea n-a prins rădăcini adânci. Se jucau în exclusivitate piese mai scurte”.

Marele pedagog şi filosof Ştefan Velovan a sprijinit din toate puterile sale aceste activităţi. O placă de marmură cu cuvânt de omagiu lui Ştefan Velovan a fost fixată în vara anului 1938 pe peretele Casei Naţionale din localitate, care-i purta numele, şi a rămas mărturie nepieritoare despre marele maestru al Învăţământului românesc.

Sala de spectacole de aici, care dispunea de 230 de locuri, a găzduit de-a lungul timpului cele mai frumoase reprezentaţii cu caracter naţional.

Din donaţiile unor înalte personalităţi, ca Episcopul Traian Bădescu al Caransebeşului, Dimitrie G. Kiriac (muzician), Ştefan Velovan (profesor), a luat fiinţă Biblioteca Reuniunii. Numai I.G. Bibescu, guvernatorul Băncii Naţionale, a înzestrat această nouă ctitorie culturală cu 414 volume cu conţinut beletristic. Biblioteca avea în 1950 un număr de cărţi de ordinul miilor.

Ruscanii păstrau tradiţiile, de educaţie, dragoste faţă de muzică, de poezie, de frumos. Toate acestea scot în evidenţă rolul intelectualităţii în educarea maselor şi a împlinirii idealului naţional.

Din anul 1957, în sala mare de spectacole a funcţionat şi cinematograful. Se rulau filme de calitate, alb-negru şi color, pe ecran normal şi ecran lat. Parte din mansardă a fost transformată în cabină de proiecţie. Filmele se rulau în zilele de joi, sâmbătă şi duminică. Curentul electric necesar era produs de un grup electrogen până în 1958, când a fost introdusă lumina electrică în comună. Operatori de imagine erau Egger Ferdinand şi Ioan Savescu. Cinematograful şi-a încetat activitatea în anul 1980.

Mai târziu, la această Casă Naţională depun o activitate intensă învăţătorii Oprea I. Oprea, Vasile şi Cornelia Moraru, profesorii Marius Munteanu (poet dialectal şi parodist), Mihai Enache (dirijor) şi cel mai zelos regizor amator de teatru, profesorul Emilian Cleşiu.

O spunem cu regret că, odată cu dispariţia fizică a acestora, la Rusca Montană a dispărut ceva din tradiţie. Nu poţi să nu fii cuprins de trecerea nostalgică a timpului, căci ce poate fi mai frumos decât cântecul şi arta, în general, care înseamnă viaţă, care adună laolaltă toate sentimentele pe care le trăiesc oamenii – durerile, speranţele, bucuriile…

Îmi place Rusca Montană ca zonă turistică deosebită, în contextul în care mi se oferă prilejul să vorbesc despre localitate.

Începând cu anul 1980, clădirea Casei Naţionale a fost lăsată aproape în paragină. Primul angajament al primarului Adorian Solomonesc, după ce a fost învestit în această funcţie, a fost reabilitarea acestui edificiu de cultură.

Au fost înlocuite conductele de canalizare. Cu această ocazie, la baza clădirii s-a aplicat, la adâncimea de un metru, un strat gros de praf de marmură, spre a combate igrasia. Lucrările sunt în plină desfăşurare.

Sperăm ca prin grija edilului-şef şi a Consiliului Local, acest edificiu cultural să redevină ceea ce a fost odată…

Doinel Puiu MĂRGINEANU