Aşa cum am scris în ediţia trecută, miercuri, 11 septembrie, la Majdanpek –Serbia, a avut loc primul festival de cântece şi dansuri, unde Ansamblul „Semenicul” al CJPCT Caraş-Severin, coordonat de directorul Gheorghe Ţunea, a fost oaspetele de cinste al organizatorilor.

Mai întâi, însă, credem că merită să facem cunoscute câteva din impresiile care ne-au încercat în timpul deplasării noastre de la vama Porţile de Fier I, până în oraşul Majdanpek. Pe distanţa de aproximativ 60 km până la destinaţie, am admirat un traseu istoric care este bine să fie semnalat cât mai multor turişti. Diversitatea florei şi a faunei, condiţionată de complexitatea substratului geologic, conferă Defileului Dunării, în amonte de la Gura Văii la Sviniţa, un adevărat spectacol al naturii, unic în Europa. Pe teritoriul Serbiei ajungem în satul Tekia, în dreptul Golfului Cerna, de unde putem cu adevărat admira oraşul Orşova. Mergând în continuare cu autocarul condus de Costică Sbârnă, ajungem unde, la confluenţa cu pârâul Plavişeviţa, Dunărea intră în sectoarele de îngustare, denumite Cazanele Mici şi Cazanele Mari, două sectoare înguste ale defileului fluviului. Trecând de Dubova, Dunărea pătrunde în Cazanele Mici, formate din Ciucaru Mic (313 m), pe stânga, şi Mali Strabac (626 m), pe dreapta. În acest sector, lungimea este de aproximativ 3,6 km, iar albia fluviului atinge cea mai mică lăţime din defileu (150 m). Pe malul românesc se vede o bisericuţă, iar pe cel sârbesc, Defileul Golubac, unde Dunărea se îngustează din nou pe o lungime de 14 km, având o lăţime de 230 m. La intrarea în acest defileu, pe malul sârbesc se află un fort datând din Evul Mediu. Trecând prin Valea Ljupovska, vedem al doilea defileu, Gospodin Vir, care are o lungime de 15 km şi o lăţime de 230 m. După confluenţa cu pârâul Plavişeviţa, Dunărea intră în sectorul de îngustare denumit Cazanele Mari, flancat de abrupturile calcaroase ale Ciucarului Mare, cu o înălţime de 316 m, şi ale vecinului său sârbesc, Veliki Štrbac (768 m). Pereţii verticali au un aspect ruiniform, iar pe relieful calcaros întâlnim liliacul sălbatic şi cărpiniţa. Aici, la Cazanele Mari, pereţii au înălţimi de peste 200 m, iar lăţimea medie a albiei este de 150 m. În pereţii Ciucarului Mare se deschid mai multe guri de peşteră, cele mai importante fiind Gura Ponicovei şi Veterani. În aval de Cazanele Mari, apele fluviului pătrund în Bazinul Dubova, care are forma unui golf cu aspect semicircular. Înaintea intrării Dunării în Cazanele Mari şi Cazanele Mici, fluviul se lărgeşte în dreptul localităţilor Donji-Milanovac şi Sviniţa. Pe acest traseu de pe malul sârbesc se zăreşte bustul lui Decebal, cioplit în stâncă, prin grija prof. dr. Iosif Constantin Drăgan.

Ne continuăm traseul, îndepărtându-ne de Dunăre, trecem prin localitatea Klokacevac şi ajungem la destinaţie, la Majdanpek, cu o întârziere de aproape două ore. Am fost însă reprezentaţi la întâlnirea de la Primărie de directorul Gheorghe Ţunea şi de Ioan Ghiaur, care veniseră cu autoturismul. Apoi, în frunte cu primarul Dejan Vagner şi Liubomir Brânduşan, directorul Asociaţiei de Cultură şi Artă, Dragiŝa Bulutic, director tehnic la „Zlatara” Maidanpek, Branislav Tomic, director RBU, Iulian Niţu – Consul General, am fost primiţi în faţa Hotelului D.O.O. Golden Inn, unde am fost cazaţi. La ora 17, a urmat o paradă a portului şi dansului popular, la care au fost prezente toate formaţiile participante la festival. La ora 20, din cauza timpului nefavorabil, prima ediţie a Festivalului de la Majdanpek s-a ţinut în Sala polivalentă, printre ansamblurile şi formaţiile din zonă numărându-se Kud „Bor”, Kud „Delijovan”, Ţrnaica, Kud „Majdanpek”, precum şi Cristian Vagner Ruţan (dirijor şi instrumentist), Zoriţa Izvonar, solistă vocală, Rade Ninic, solist vocal, Mirjana Jovanovič, solistă vocală, cu înregistrări la Radio şi Televiziunea din Serbia, Orchestra de Fanfară „Veseli Homoliţi”, Orchestra de tamburaşi „Prima Ligă” şi Ansamblul „Semenicul” – conducerea muzicală, Petrică Viţa, coregrafia Nistor Ghimboaşă, solişti vocali Ramona Viţa şi subsemnatul. Gazdele au interpretat şi au prezentat cântece şi dansuri atât sârbeşti, cât şi româneşti, astfel încât pe drept cuvânt se poate spune că Festivalul a fost o reuşită, organizatorii îndeplinindu-şi obiectivele propuse pentru această manifestare culturală. Domnul director Liuba, cum îi spun cei apropiaţi, îşi doreşte să aducă coregrafi din România, care să predea aici frumoasele noastre brâuri şi poşovăici. Din discuţiile cu organizatorii, am aflat că oraşul Majdanpek este unul din cele mai importante centre minere din Serbia, având la bază exploatarea minereului de cupru şi aur în sistem carieră, are o istorie ce se pierde în era îndepărtatei Civilizaţii Vinca şi, cu întreruperi mai lungi sau mai scurte, durează de peste 7.000 de ani. Zăcămintele din împrejurimi, împreună cu localităţile arheometalurgice de pe Mlava, transformă această zonă în leagănul european al metalului, în care Europa neolitică a făcut un pas important înainte, ieşind din epoca de piatră. Strămoşii românilor de astăzi au fost, în acele timpuri, ţărani asupriţi sub stăpânirea boierilor din principatele româneşti de la nord de Dunăre. În aceeaşi situaţie se găsea şi Biserica – practic, fără credincioşi nu putea supraveţui. Biserica Ortodoxă şi-a urmat credincioşii, atât pe sârbi, cât şi pe români, organizând slujbe în limbile acestora.

Exploatarea acestor preţioase metale datează încă din secolul al XVII-lea. În perioadele istorice care au urmat, dreptul de exploatare a fost deţinut de cehi, belgieni şi austrieci. Oraşul a intrat în planurile de industrializare a statului (ex)iugoslav când acest amplu proces a fost coordonat de însuşi mareşalul Iosip Broz Tito. A urmat o perioadă de înflorire a industriei miniere, pe de o parte, şi a metalurgiei, pe de altă parte. După regresul ce a urmat instaurării regimului condus de Slobodan Miloševic, oraşul Majdanpek se luptă din răsputeri pentru revigorarea exploatării acestor metale.

Revenind la programul deplasării noastre la acest festival, trebuie sa amintim că bucatele oferite la restaurantul hotelului unde am fost cazaţi au fost de calitate şi suficiente, iar ambianţa a fost completată de orchestra de tamburaşi „Prima Ligă”, care ne-a delectat cu melodii sârbeşti, dar şi româneşti, împreună cu o parte din ansamblurile gazdă îndemnându-ne să ne prindem la joc. A doua zi, directorul Liubomir Brânduşan, împreună cu Mariana Pavlovic, coordonatoarea de la Peştera Rajkova (Rajkova Pecina, în limba sârbă), ne-au condus să vizităm această peşteră, situată în estul Serbiei, la aproximativ 3 km de Majdanpek şi 200 km de capitala Belgrad. Trei râuri, Rajkova Reka, Jankova Reka şi Paskova Reka, au contribuit la formarea unui sistem carstic complex, generând speleotheme (stalactite, stalagmite, coloane, curgeri parietale, fosile descoperite aici etc.) de o rară frumuseţe, adevărate bijuterii ale lumii subterane. Am vizitat apoi cariera şi un lac antropic la mina de aici, care pare să imite albastrul de Voroneţ în măruntaiele pământului sârbesc, care nu este însă nici pe departe aşa, limpezimea sa fiind dată de cianuri, oxizii de cupru şi otrăvurile existente acolo. Cu toţii ne-am fotografiat, atât în peşteră, cât şi în zona lacului.

Şi nu aş vrea să închei aceste rânduri fără a adresa un cuvânt de sinceră mulţumire gazdelor noastre, şi îndeosebi directorului Liubomir Brânduşan, care a fost alături de noi pe tot timpul şederii la Majdanpek.

N.A. Unele date legate de Defileul Porţile de Fier au fost preluate din lucrarea „Aplicaţie practică în Serbia”, a prof. Trambitάs Jenό, căruia îi mulţumesc pe această cale pentru faptul că am putut explica toate cele văzute pe viu.

Ştefan ISAC