Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a organizat la Caransebeş un seminar de informare şi instruire dedicat reprezentanţilor sectorului microîntreprinderilor din mediul urban, cu scopul de a vorbi potenţialilor aplicanţi despre posibilităţile de accesare a fondurilor europene nerambursabile, în cadrul Domeniului major de intervenţie 4.3 – „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” al Programului Operaţional Regional 2007-2013.
Cu acest prilej, au fost prezentate situaţia actuală a proiectelor depuse în cadrul programului, acţiunile de informare şi promovare întreprinse până în acest moment în vederea absorbirii fondurilor „Regio”, precum şi priorităţile Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest în perioada următoare. Totodată, pe parcursul seminarului au fost enunţate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o microîntreprindere pentru a putea accesa fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene, precum şi alte aspecte practice privind întocmirea dosarului cererii de finanţare. În acest sens, eligibile pentru accesarea de fonduri sunt microîntreprinderile exclusiv din mediul urban, care au cel mult nouă angajaţi şi o cifră de afaceri de maximum două milioane de euro pe an.
Referitor la proiecte, acestea se împart în două categorii, şi anume simple – pentru achiziţionarea de bunuri sau alte tipuri de echipamente, şi complexe, respectiv cele care presupun executarea de lucrări de construcţie şi o autorizaţie emisă în acest sens. Proiectele în cauză pot avea o valoare totală cuprinsă între 100.000 şi 3 milioane de lei, cu o posibilitate de finaţare nerambursabilă de 70 la sută. În cadrul discuţiilor, reprezenanţii sectorului microîntreprinderilor au putut afla şi alte amănunte suplimentare, precum şi răspunsuri la întrebările referitoare la procedurile de accesare a unor finanţări europene.
Să mai spunem că potenţialii aplicanţi în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene nerambursabile în cadrul Domeniului major de intervenţie 4.3 – „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” al Programului Operaţional Regional 2007-2013 au la dispoziţie pentru informaţii suplimentare adresa de internet a Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, respectiv www.adrvest.ro.
Liviu DINU