Cu prilejul aniversării a 168 de ani de existenţă, Jandarmeria Română a organizat sâmbătă, 14 aprilie, la Bucureşti, o festivitate la care au participat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, conducerile unităţilor de jandarmerie din judeţe, ambasadori, parlamentari, diplomaţi şi ataşaţi militari ai statelor partenere.
Cu acest prilej, prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Sebastian Cucoş, senatorului cărăşean Marcel Vela i-au fost decernate Diploma „IN HONORIS“ şi Placheta de Onoare, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Senatul României.
„Prin Hotărâre a Divanului obștesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica stabilea acum 168 de ani cine «să privegheze la siguranța publică, ținerea unei bune rânduieli și ducerea la îndeplinire a legilor». Jandarmii, căci despre ei este vorba, au rămas, în tot acest răstimp, un corp de elită al instituțiilor Statului Român, acel stâlp neclintit și modest de fermitate necesar respectării legii, apărării cetățenilor și patrimoniului României. Mulțumesc jandarmilor români pentru efortul, devotamentul și implicarea lor în misiunile pe care le au în țară și în teatrele de operațiuni din afara granițelor. M-am simțit onorat și, în același timp, obligat, ca și în viitor, atât eu însumi, cât și întreaga Comisie din Senat, să fim alături de acești oameni minunați care sunt la datorie mereu, 24 din 24 de ore, acționând pentru apărarea compatrioților, indiferent de condiții și situații, în țară sau în misiuni externe”, a spus senatorul Marcel Vela cu prilejul primirii distincţiei.
Bianca METEŞ