Servicii voluntare, tot mai delăsătoare


Recent, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraş-Severin a dat publicităţii  bilanțul activităţii depuse în cursul anului 2015. Conform raportului, au fost executate un număr de 1.450 de controale de prevenire în domeniul situaţiilor de urgenţă, fiind identificate cu acest prilej 6.394 de deficienţe, dintre care 522 au fost înlăturate operativ, în timpul controalelor. Pentru încălcările grave ale normele specifice s-au aplicat 575 de amenzi, în cuantum total de 1.347.200 lei, şi au fost date 2.662 de avertismente.

Un număr de 77 de controale au fost efectuate la toate Serviciile voluntare din judeţ, constatându-se că în unele localităţi persistă dezinteresul faţă de pregătirea şi dotarea acestora. Totuşi, spun reprezentanții ISU, există și localităţi unde factorii de decizie conştientizează importanţa acestui domeniu, şi care s-au implicat în derularea unor proiecte cu fonduri europene, reuşind să doteze serviciile cu mijloacele şi materialele necesare intervenţiei şi prevenirii diferitelor tipuri de risc.

În 2015, la nivelul judeţului Caraş-Severin au fost înregistrate 4.067 de intervenţii în situaţii de urgenţă, cu 1.374 mai multe decât în 2014. (B. Meteș)