Cuvânt pastoral la praznicul Învierii Domnului 2011
† LUCIAN
prin harul lui Dumnezeu Episcop al Caransebeşului
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din Eparhia Caransebeşului,
Har, Milă şi Pace de la Hristos, Domnul nostru, iar de la Noi, părinteşti binecuvântări!
„Nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 3-4).
HRISTOS A ÎNVIAT!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul acesta, 2011, să fie: „Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română”.
Sfânta Taină a Botezului este o Taină Pascală, Taina participării noastre împreună cu Hristos de la moarte la viaţă, ca Taină a înălţării noastre duhovniceşti către Împărăţia lui Dumnezeu. Învierea Mântuitorului semnifică Botezul creştin, căci precum Hristos S-a afundat în moarte, coborând la iad, El, Care era fără de moarte, S-a înălţat apoi la ceruri întru viaţa cea nestricăcioasă.
Bucuria care iluminează noaptea sfântă, când răsună vestirea măreaţă „Hristos a înviat!”, este bucuria celor care în Hristos s-au botezat, în Hristos s-au şi îmbrăcat, care erau îngropaţi cu El prin Botez în moarte, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa ei să meargă întru înnoirea vieţii. Mulţi creştini nu au învăţat că Paştele, ca sărbătoare liturgică, şi Postul Mare, ca pregătire liturgică pentru Sfintele Paşti, s-au dezvoltat iniţial din săvârşirea Botezului; că Paştele – Sărbătoarea Sărbătorilor – este cu adevărat împlinirea Botezului şi că Botezul este cu adevărat o Taină Pascală.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este pentru noi, credincioşii, o realitate pe care o trăim şi o sărbătorim continuu. Rânduielile Bisericii noastre sunt făcute în aşa fel încât noi, la fiecare slujbă, suntem pătrunşi de credinţa în Învierea Mântuitorului. În mod cu totul special, trăim Învierea Domnului la Sfintele Paşti, deoarece credinţa noastră ortodoxă este lumină din lumina Învierii lui Hristos. De aceea, Crezul, sau Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, se încheie cu speranţa Învierii şi a câştigării Împărăţiei Cerurilor: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Taina Învierii este Taina vieţii veşnice din împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Botezul creştinilor din Biserica primelor veacuri se făcea în noaptea de Paşti, după ce au postit şi au învăţat tainele credinţei timp de patruzeci de zile. În timpul postului se ţineau catehezele duhovniceşti, catehezele prebaptismale, pentru că Botezul este participare tainică la moartea şi Învierea lui Hristos, început de viaţă veşnică încă din lumea aceasta, potrivit învăţăturii Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 7-11).
În acelaşi Simbol de credinţă, pe care noi sau părinţii noştri spirituali (naşii) îl rostim la Taina Botezului, spunem cu credinţă şi mărturisim un botez spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. „Botezul indică moartea Domnului. Ne îngropăm, deci, prin botez împreună cu Domnul… Şi după cum o dată s-a săvârşit moartea Domnului, tot astfel o dată trebuie să ne botezăm… Botezul este tipul morţii lui Hristos, deoarece botezul prin cele trei cufundări indică cele trei zile cât a stat Domnul în mormânt. Prin urmare a fi botezat în Hristos înseamnă a se boteza cei care cred în El” [1].
Sfântul Vasile cel Mare, în Omiliile sale la Psalmi, ne spune că taina săvârşită prin lucrarea Duhului Sfânt, Care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, adică Taina Botezului este „Taina înfierii”. Botezul este în primul rând restabilirea şi începerea comuniunii omului cu Sfânta Treime, participarea lui la viaţa dumnezeiască trinitară. Botezul nu este un simplu act sacramental formal, ci constituie un adevărat Legământ al fiecărei persoane cu Dumnezeu: „De aceea, prin credinţa în sângele lui Hristos, suntem curăţiţi de orice păcat şi prin apă suntem botezaţi întru moartea Domnului, ca şi cum acest lucru a fost statornicit prin mărturia aşternută în scris, ca să murim păcatului şi lumii şi să trăim pentru dreptate” [2].
Viaţa în Hristos cel mort şi înviat este inaugurată prin Taina Botezului. Această primă taină a bisericii creştine îl aşază pe om pe calea spiritualizării depline prin modul ulterior de viaţă, numit „teandric”. Unirea cu Hristos e temelia vieţii religios-morale. Prin Taina Botezului, omul moare pentru lume, înviind pentru Dumnezeu, nu mai trăieşte pentru el însuşi, ci numai pentru Dumnezeu: „eşti mort pentru lume şi ai înviat pentru Dumnezeu. Şi ca şi cum ai fi fost îngropat în acel element al lumii (apa), fiind mort pentru păcat, ai reînviat la viaţa veşnică”[3].
Aşadar, putem afirma cu toată credinţa că înţelesul adânc şi tainic al Botezului creştin ca moarte şi înviere împreună cu Hristos este temeiul întregii vieţi creştine.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
În ziua de astăzi este nevoie să cunoaştem mai mult şi mai bine ce înseamnă a fi botezat, adică a fi creştin, a purta numele lui Hristos, într-o lume din ce în ce mai indiferentă, ignorantă, supusă nesimţirii duhovniceşti şi desacralizării. Să ne rugăm cu pace Domnului Hristos, Biruitorul morţii şi al păcatului, să ne ajute ca în toată viaţa, dar mai ales la „Praznicul Învierii” şi în toată săptămâna luminată, să ne aducem aminte de botezul nostru, de făgăduinţele pe care ni le-am asumat la Taina Botezului, să înţelegem de cine ne-am lepădat şi cu Cine ne-am unit şi să facem roditoare darurile Sfântului Duh întru noi, daruri pe care le-am primit la „naşterea din nou”, ştiind bine că dacă ne-am botezat cu Duhul Sfânt şi dacă trăim în Duhul, trebuie în Duhul să şi umblăm în toată vremea şi în tot ceasul vieţii noastre (cf. Galateni 5, 25).
În acest an omagial al Sfântului Botez, este bine să reflectăm fiecare dintre noi la rânduiala slujbei Botezului, înţelegând „Taina înfierii” şi meditând la rugăciunile atât de frumoase pe care preotul le rosteşte pentru fiecare primitor al botezului, rugăciuni care au fost rostite la vremea potrivită şi pentru noi: „Cel ce ai dăruit robului Tău izbăvire de păcate prin Sfântul Botez şi i-ai dat lui înnoirea vieţii, Însuţi, Stăpâne, Doamne, binevoieşte să strălucească pururea lumina feţei Tale în inima lui; apără pavăza credinţei lui nebântuită de vrăjmaşi, păzeşte într-însul nespurcată şi neîntinată haina nestricăciunii cu care s-a îmbrăcat, păstrând într-însul, cu harul Tău, nestricată pecetea cea duhovnicească; şi fii milostiv acestuia şi nouă, după mulţimea îndurărilor Tale”[4].
Să ne ajute Dumnezeu ca toată viaţa să ne „păzim haina botezului” şi logodirea duhului neîntinată şi fără prihană şi până la sfârşit să ne arătăm „fii ai luminii” şi să devenim „moştenitori ai veşnicelor bunătăţi”[5].
Cu dragoste părintească vă îmbrăţişez pe toţi, urându-vă doriri de sănătate şi mântuire, dimpreună cu salutul pascal: „Hristos a înviat!”.
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† LUCIAN
Episcopul Caransebeşului
NOTE
[1] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Traducere de pr. prof. Dumitru Fecioru, Editura Scripta, Bucureşti, 1993, p. 154-155.
[2] Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, Cartea I, cap. III, paragraf I, Traducere, introducere şi note de Monah Policarp Pîrvuloiu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 92-93.
[3] Sf. Ambrozie al Mediolanului, De mysteriis, IV, 21 în P.S.B., vol. 53, p. 14.
[4] Slujba Sfântului Botez, Rugăciunea la îmbrăcarea pruncului în „Molitfelnic“, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1976, p. 35.
[5] Ibidem.
