Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit) s-a născut în Scythia Minor, între anii 460-470, şi a murit în Italia, la Vivarium, pe la 545-550. El a atras atenţia multor cercetători care l-au numit „erudit daco-roman”, sau „Dionisie Românul, o podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti”.
La fel ca şi Sfântul Ioan Casian, el s-a format în şcolile şi mănăstirile din Dobrogea, după metode şcolare şi duhovniceşti asemănătoare. A intrat de tânăr în mănăstire, ca şi Sfântul Ioan Casian, a ajuns în Orient pentru a cunoaşte mediul monahal din aceste părţi, dar, din cauza răspândirii monofizitismului, a rămas puţină vreme acolo şi a plecat la Constantinopol, unde a rămas o vreme greu de precizat; de acolo se duce, spre sfârşitul anului 496, la Roma, la chemarea Papei Ghelasie, care avea nevoie de traducători din greacă în latină. În Italia a rămas până la sfârşitul vieţii, lucrând în timpul păstoririi a zece papi.
În mănăstire sau şcoală, Dionisie a avut printre îndrumători şi pe Petra, devenit, către sfârşitul secolului V, episcop al Tomisului şi căruia îi scrie cu recunoştinţă din Italia, adresându-i-se: „Domino beatissimo patri, Petro episcopo”, apoi: „Mi-aduc aminte de binefacerile voastre, venerabile părinte şi podoabă aleasă a învăţătorilor lui Hristos, şi am mereu înaintea ochilor minţii râvna sfântă pentru hrana duhovnicească pe care o cheltuiaţi cu mine când eram copil, râvnă pe care nici spaţiul nici timpul nu o pot uita; vă rog să primiţi o mulţumire pe care ştiu că nu pot să v-o dau la înălţimea cuvenită”.
Din îndepărtata Italie, Dionisie îşi aduce aminte cu dor de pământul ţării sale şi de oamenii locului, la fel ca şi predecesorul său, Casian: „Poate este un lucru nou celor neştiutori, că Scythia, care se arată îngrozitoare prin frig şi în acelaşi timp prin barbari, a crescut bărbaţi plini de căldură şi minunaţi prin blândeţea moravurilor. Că lucrul stă aşa, eu îl ştiu nu numai printr-o cunoaştere din naştere, ci mi l-a arătat şi experienţa. Se ştie că acolo (în Scythia Minor), într-o comunitate pământească deschisă (exposita terrena congregatione), am fost renăscut cu harul lui Dumnezeu prin taina botezului şi am fost învrednicit să văd viaţa cerească în trap fragil a preafericiţilor Părinţi (călugări), cu care acea regiune se mândreşte ca de o rodire duhovnicească deosebită”.
Dionisie a fost, ca şi Sfântul Casian, bine instruit în şcoală şi mănăstire, încât a devenit un reputat cunoscător al limbilor latină şi greacă, de aceea este invitat să meargă la Roma de către Papa Ghelasie (492-496). În activitatea pe care o depune în Italia, vedem că în afară de a face traduceri a fost şi profesor la o „Academie” din Vivarium (în Calabria, sudul Italiei), întemeiată de Casiodor şi unde a predat Dialectica. Pregătirea lui teologică şi filosofică trebuie să fi fost de asemenea bună, fiindcă altfel nu putea realiza traduceri din marii Părinţi ai Bisericii. Avea bune cunoştinţe de astronomie, aşa cum a dovedit în lucrările sale de cronologie bisericească, iniţiind pentru prima oară era creştină, adică numărarea anilor de la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, nu de la împăratul persecutor Diocleţian, cum era până atunci. O observaţie preliminară la această activitate se cuvine să fie dată, şi anume că traducerile sale nu s-au limitat la redarea fidelă a textului dintr-o limbă în alta, ci ele au fost deseori însoţite de prefeţe lămuritoare, note şi comentarii.
Canoanele date de cele patru sinoade ecumenice şi de cele locale au o importanţă deosebită pentru organizarea şi viaţa Bisericii. Ele reglementează viaţa creştină şi au în acelaşi timp un bogat conţinut doctrinar. Însă, cum toate cele patru sinoade ecumenice recunoscute de ambele Biserici mari, Ortodoxă şi Romano-Catolică, s-au ţinut în Răsăritul bizantin, unde limba greacă era predominantă, iar hotărârile au fost consemnate în această limbă, mai greu perceptibilă în Apus, se simţea deci nevoia unui acces mai uşor la ele, care nu putea fi realizat decât prin traduceri în limba latină. Sarcina i-a fost încredinţată lui Dionisie, care avea cunoştinţele lingvistice şi pregătirea teologică de a reda corect şi plăcut ceea ce traducea. Ostenelile lui Dionisie s-au concretizat în traducerea canoanelor primelor patru sinoade ecumenice – Niceea, Constantinopol, Efes şi Calcedon –, şi a unor sinoade locale. În afară de aceste traduceri, Dionisie a editat într-o primă colecţie Decretele pontificale, de la Papa Siricius (385-398) până la Anastasius (496-498), în care sunt grupate 38 de scrisori papale importante.
Dionisie a avut în preocupările sale şi biografiile unor sfinţi, cu scopul de a crea modele de viaţă morală dusă în duhul Evangheliei şi al tradiţiei apostolice. În acest domeniu se cunosc câteva titluri: Viaţa Sfântului Pahomie cel Mare, după un autor grec necunoscut, iar prefața este adresată unei nobile romane, poate Galla, fiica patricianului Symachus; Descoperirea capului Sf. Ioan Botezătorul, lucrarea lui Marcel, şi este un elogiu al Sfântului Ioan Botezătorul şi al vieţii monahale, şi Pocăinţa Sfintei Taisia.
Noutatea cea mai de seamă în lucrările sale de cronologie este că Dionisie renunţă la calcularea tradiţională a anilor, care avea punct de plecare întemeierea Romei (754 a.Hr.) ori împăraţi romani. El începe datarea evenimentelor cu Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos: „Eu nu am voit să pun la baza calculelor mele amintirea acelui om fără de lege şi persecutor (Diocleţian), ci mai degrabă am ales să socotesc anii de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca, astfel, să fie tuturor mai cunoscut începutul nădejdii noastre şi pentru ca să apară mai clară cauza răscumpărării neamului omenesc, adică Patimile Mântuitorului nostru (Nestor Vornicescu, Primele scrieri în literatura noastră (sec. IV-XVI), Craiova, 1984, p. 72-73).
Unii cercetători atribuie lui Dionisie şi o culegere de texte din Sfinții Părinţi (Exempla Sanctorum Patruum), alese cu scopul de a avea o documentare patristică care să justifice ortodoxia formulei theopaschite a călugărilor sciţi şi să se adauge mărturiilor scripturistice şi celor de logică teologică. Există şi opinii contrare atribuirii acestei lucrări lui Dionisie, dar mai puţin credibile. Autorul a ales o sută de texte din operele lui Ciprian de Cartagina, Ilarie de Pictavium, Athanasie cel Mare, Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ambrozie şi Fericitul Augustin. Ținând seama de angajarea lui Dionisie de partea călugărilor sciți în apărarea formulei theopaschite, este posibil ca el să fie autorul acestei lucrări.
Opera lui Dionisie, variată, amplă şi valoroasă, a fost de mare folos creştinătăţii întregi, contribuind mult la cunoaşterea celor două lumi, a Răsăritului şi a Apusului, şi la schimbul de valori dintre ele. Prestigiul său a fost mare chiar în timpul vieţii, bucurându-se de aprecierea unor personalităţi de prim rang, cum a fost Casiodor, prim-ministru al regelui Teodoric cel Mare şi autor de lucrări istorice şi literar-ştiinţifice. Casiodor l-a cunoscut foarte bine pe Dionisie şi o lungă perioadă de timp au fost amândoi profesori la Vivarium. Psiholog şi fin observator, Casiodor ne-a lăsat un portret impresionant al lui Dionisie privind aptitudinile sale intelectuale şi ţinuta morală, din care spicuim: „Naşte încă şi astăzi Biserica universală bărbaţi iluştri, strălucind de podoabele dogmelor adevărate. Căci a fost în zilele noastre şi călugărul Dionisie, scit de neam (scytha natione), dar după caracter cu totul roman (sed moribus omnirto Romanus), foarte învăţat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învăţase din cărţile Domnului. A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare şi le-a înţeles astfel încât, oriunde ar fi fost întrebat, avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o ezitare. Acesta a predat dialectica cu mine şi a petrecut cu ajutorul lui Dumnezeu foarte mulţi ani din viaţă în cadrul învăţământului glorios. Mi-e ruşine să spun despre un coleg ceea ce nu găsesc în mine, în el era mai multă simplitate unită cu înţelepciunea, smerenie unită cu ştiinţa, elocinţă însoţită de sobrietate, încât el nu se socotea superior nimănui, sau unul dintre cei din urmă slujitori, deşi era vrednic, fără îndoială, de societatea regilor. Acesta… a strâns laolaltă cu marea lumină a elocinţei sale, căci era simplu şi înţelept, din exemplarele greceşti, canoanele bisericeşti, potrivit cu obiceiurile sale, pe care Biserica română le-a însuşit astăzi printr-o folosinţă frecventă… şi multe a tradus din greceşte în latineşte, care pot să fie spre folosul cerinţelor bisericeşti. El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină şi de greacă, încât orice cărţi greceşti lua în mână le traducea fără poticnire în latineşte şi, la fel, pe cele latineşti le citea în greceşte, încât credeai că aceasta este scrisă aşa cum o pronunţa gura sa, cu o iuţeală nestăvilită… Între alte virtuţi… a avut şi acest lucru admirabil, anume că, deşi se dăruise lui Dumnezeu în întregime, nu refuza să ia parte la întâlniri cu oameni de lume. Era de o castitate rară, deşi vedea zilnic soţiile altora; blând deşi era mânat de firea pătimaşă a celor mânioşi; vărsa lacrămi mişcat de durere, când auzea cuvinte necuviincioase în timpul veseliei; postea fără să reproşeze celor ce mănâncă. Mai mult, lua parte la mese, dorind ca între bucatele trupeşti să împărtăşească totodată bogăţii sufleteşti. Că dacă mânca, totuşi, uneori, mânca puţin şi mai ales mâncăruri comune”.
Evlavios şi smerit, rugător şi postitor, învăţat şi harnic lucrător în Biserica lui Hristos, Cuviosul Dionisie Exiguul merită sa fie trecut în calendarul creştin şi pentru că este părintele erei creştine.
CrestinOrtodox.ro
