Sfântul Ilie, sărbătorit în 17 lăcaşuri de cult din Eparhia Caransebeșului



Până la data de 28 februarie 1950, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost socotit ocrotitor al Banatului, motiv pentru care în Episcopia Caransebeșului există o mare evlavie față de Sfântul prăznuit în data de 20 iulie, mai multe lăcașuri de cult avându-l ca ocrotitor.
Evenimentele care vor marca această sărbătoare vor debuta vineri, 19 iulie, la Mănăstirea Vasiova. În ziua praznicului Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, sâmbătă, 20 iulie, credincioșii sunt invitați la pelerinajul de la „Scăldătoarea Vulturilor” de pe Muntele Semenic, iar cei care vor participa vor avea posibilitatea să se închine la Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Călugăra și la moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon de la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” Caransebeș – metoc episcopal.
Printre lăcașurile de cult care își sărbătoresc ocrotitorul, pe Sfântul Ilie, se numără chiar Catedrala Episcopală din Caransebeș, care are ca al doilea hram „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Duminică, 21 iulie, „Maica” tuturor bisericilor din Eparhia Banatului de Munte va îmbrăca veșmânt de sărbătoare, când, în mijlocul credincioșilor, se va afla Părintele Episcop Lucian, care va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este și ocrotitorul Schitului de pe Muntele Mic, unde Sfânta Liturghie va fi oficiată de delegatul Părintelui Episcop Lucian.
Încă 13 biserici din cele patru protopopiate ale Eparhiei Caransebeșului își vor sărbători hramul: Băuțarul Inferior, Băuţarul Superior, Bucoşniţa, Marga şi Valea Timişului din Protopopiatul Caransebeş, Bogâltin, Luncaviţa, Mehadia, Pătaş şi Pârvova din Protopopiatul Băile Herculane, Oravița Română, Coronini şi Milcoveni din Protopopiatul Moldova Nouă, ne-a informat Episcopia Caransebeşului.
Bianca METEŞ