Sfântul llie este profetul care n-a scris nimic, dar s-a impus atenţiei contemporanilor şi urmaşilor atât de mult cum nici unul dintre marii profeţi n-a făcut-o. Misiunea de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu el o resimte ca pe un imbold lăuntric; se simte chemat şi dator să asculte de acest imbold iluminativ. Cuvântul său, ca şi al oricărui profet autonom şi autentic, se adresează nu numai unor persoane direct vizate – în cazul nostru regele Ahab şi regina Iezabel –, ci şi unui întreg auditoriu format din populaţie, cu scopul de a-1 orienta, în stările de confuzie sau de primejdie pe care le trăia, spre adevărul inspirat minţii sale de către Dumnezeu. Asemenea tuturor profeţilor adevăraţi, Sfântul llie a fost mesagerul lui Dumnezeu, cu care era în comunicare intuitivă şi revelată. Profeţiile Sfântului Ilie au şi un caracter eshatologic, vizând transformarea relaţiilor dintre om şi Dumnezeu, a tuturor relaţiilor sociale şi politice dintre oameni, dintre popor şi conducători, având ca ţel final realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

În vremea sa, problema majoră cu care era confruntat Israelul era Idolatria. Regele Ahab, care era stăpânit complet de soţia sa, Iezabel, introdusese în ţară cultul lui Baal (o cinstire a soarelui), adică acea cultură de origine cananeeană ce avea o mare putere de seducţie asupra poporului, prin promovarea cultului fecundităţii, al abundenţei, faţă de care populaţiile mediteraneene, mereu ameninţate de secetă, era firesc să fie sensibile. Israeliţii, care în acea epocă trăiau din agricultură şi creşterea animalelor, se simţeau puternic înclinaţi să implore divinitatea aducătoare de ploaie şi fertilitate; se îndreptau spre Baal şi pentru că se temeau de foamete, căci li se spunea că această zeitate este răzbunătoare, putea să abată asupra lor trăsnete, furtuni, inundaţii, secetă sau cotropiri străine. Psihoza creată de pătrunderea noii ideologii îi conferea lui Baal o atotputernicie absolută.

Pentru llie Proorocul, baalismul punea în primejdie religia autentică a poporului lui Dumnezeu, căci, în concepţia Vechiului Testament, credinciosul se simte chemat spre Dumnezeu nu datorită lipsurilor care îl mistuie, ci fiindcă este îndemnat de trebuinţa şi dorinţa proprie de a-i mărturisi dragostea şi recunoştinţa pentru eliberarea din robia egipteană, pentru trecerea Mării Roşii, călăuzirea prin Pustiu şi ajungerea în Pământul Făgăduinţei. Sfântul llie se ridică şi îl înfruntă pe regele Ahab cel căsătorit cu o cananeeancă şi înconjurat de preoţi lefegii. Ameninţă cu ani de foamete şi de suferinţă ce vor urma, datorită legăturii nelegiuite cu o străină care adusese din ţara vecină nu numai o învăţătură şi un cult străine, ci şi slujitori care, împreună cu autohtoni corupţi, slujeau nu pe Dumnezeul adevărat, ci şi puterea de stat.

Profetul, slujitorul devotat şi tradiţional, a devenit apărătorul valorilor morale şi spirituale autohtone, cel care denunţă arbitrariul şi abuzul autorităţii de stat, autoritate care îşi absolutiza puterea sub împărăţia cultului Baalic. Spectator şi actor implicat lucid în drama socială şi spirituală a poporului său, Ilie îşi ridică glasul, îşi înalţă statura în istorie; trăia atât oroarea prezentului, cât şi efectele în viitor ale genocidului spiritual şi, asemenea păstorului bun care îşi dă viaţa pentru oile sale, tuna împotriva învăţăturii străine, prevestea seceta, foametea, lacrimile, suferinţa şi moartea; înălţa un altar adevărului şi jertfei sale, peste care chema foc din cer, foc ce îl putea mistui pe el sau aprinde jertfa ce confirma adevărul cuvântului său.

Sfântul Ilie prezintă unitatea poporului la altar; rugăciunea sa are ca scop slava lui Dumnezeu şi salvarea poporului. Dumnezeu răspunde. Urmează nimicirea preoţilor lui Baal, o faptă dreaptă, căci altfel Israel n-ar fi fost eliberat de slujba idolească. Mai târziu profetul îşi alege un succesor al său, pe Elisei, pe care îl găseşte arând la câmp. A patra Carte a Împăraţilor, în cap. 2, ne spune că Sfântul Ilie Proorocul a fost răpit într-un car de foc şi ridicat spre cer. In urma acestei întâmplări, mulţi cred că Sfântul Ilie Proorocul este stăpânul tunetelor şi al fulgerelor, şi chiar se tem de el în timp de vifor şi furtună. Cei cu conştiinţa curată pot să fie siguri şi liniştiţi că Sfântul Ilie nu face rău nimănui. El este considerat ca mânuitor al tunetelor şi fulgerelor din. cer, dar acest rol al lui trebuie înţeles mai mult ca un trezitor al conştiinţelor, în tunetul şi fulgerele principiilor pe care se reazimă convieţuirea paşnică şi dreaptă a omenirii.

Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU