Sfântul Ion fierbinte, la Teregova


La primele ore ale dimineţii de marţi, 7 ianuarie, la Teregova a avut loc un incendiu devastator, în care au ars o casă mare cu mai multe anexe, alteia i-a ars acoperişul, cea de a treia fiind salvată datorită intervenţiei localnicilor, care au intervenit până la sosirea pompierilor militari de la Detaşamentul Caransebeş al ISU „Semenic” Caraş-Severin.

Din cauza vântului puternic, focul, care cuprinsese acoperişul clădirii principale a casei mari şi încăperile din faţă, s-a extins cu repeziciune la celelalte construcţii ale gospodăriei, trecând şi la acoperişul construcţiei aflate în vecinătate, care s-a aprins în totalitate. De aici, vântul a dus focul la o a treia casă, însă, între timp, sătenii au intervenit pentru stingerea lui cu găleţi cu apă.

La faţa locului au sosit formaţiunile de pompieri civili ale Primăriei Teregova, care au în dotare o autospecială, cu ajutorul căreia au reuşit să stingă focul izbucnit la cea de a treia gospodărie şi să oprească extinderea acestuia la a doua casă. De menţionat că, în permanenţă, alături de ei s-a aflat primarul comunei, Romulus Damian. La faţa locului au sosit şi patru echipaje de pompieri militari din cadrul ISU Semenic – Detaşamentul Caransebeş, care au fost ajutaţi de zeci de locuitori din Teregova, dar şi din Rusca, veniţi să stingă focul.

O posibilă cauză a producerii incendiului ar putea fi o scânteie provocată de un scurtcircuit electric, dar nu sunt excluse şi alte posibilităţi, cum ar fi scânteile de la un coş necurăţat sau focul deschis. (B. Meteş)