„Shalom, Caransebeş!”


Manifestările cultural-muzicale au continuat la Sinagoga Neologă „Beith El” din Caransebeş. Astfel, Ziua Porţilor Deschise a fost organizată la Templul evreiesc din municipiu, duminică, 4 septembrie, cu ocazia Zilei Europene a Culturii Iudaice.

În intervalul orar 9-18, au avut loc tururi ghidate ale sinagogii și a fost deschisă o expoziţie cu documente inedite, poze şi obiecte reprezentative pentru comunitatea evreiască din capitala Ţării Gugulanilor.

La orele serii, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la punerea în funcţiune a orgii Sinagogii „Beith El”, s-a desfăşurat un extraordinar concert de muzică clasică susţinut de Silvia Sorina Munteanu, soprană la Opera Naţională Bucureşti, Marius Manyov, bas, de la Facultatea de Muzică din Timişoara, şi Alexandru Petria, orgă, de la Opera din Stuttgart, Germania, caransebeşean la origine.

La manifestarea artistică au participat reprezentanţii Cultului evreiesc din mai multe zone ale ţării, edilul-şef caransebeşean Felix Borcean, managerul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, personalităţi culturale ale urbei de pe Timiş şi Sebeş, precum reputatul istoric Liviu Groza, dar şi un număr impresionant de iubitori ai muzicii clasice de toate vârstele.

„Asistăm astăzi la aniversarea a doi ani de când a început renaşterea Cultului evreiesc de la Caransebeş şi transformarea sinagogii într-un centru cultural, la iniţiativa tânărului Ery Pervulescu. Este, cu adevărat, o minune ce s-a întâmplat aici în acest timp, mă încearcă sentimente de fericire şi bucurie. Trebuie să-l felicit pe Ery şi să vă mulţumesc din suflet tuturor pentru că suntem împreună! Să trăim în pace, Shalom!”, a spus în debutul manifestării preşedintele Comunităţii Evreilor din Lugoj, Ivan Bloch.

„Comunitatea iudaică de la Caransebeş, chiar dacă este una mică, este una vie. Vă mulţumesc pentru prezenţă şi pentru că daţi timp din sufletul dumneavoastră, dar şi viaţă, acestei comunităţi! Ivan Bloch a dat din inimă pace şi prietenie acestei etnii de aici, şi dorim să-i conferim o Medalie de Onoare pentru activitatea şi devotamentul său, domnia-sa fiind alături de Ery Daniel de la bun început. Numai bine, pace, tuturor!”, a adăugat secretarul general al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Eduard Kupferberg.

„Acest eveniment are o triplă semnificaţie pentru comunitatea evreiască: împlinirea a 120 de ani de la punerea în funcţiune a orgii, renaşterea comunităţii evreieşti şi finalizarea lucrărilor de reabilitare la fațada sinagogii. Manifestarea de astăzi este cel mai mare eveniment ce a avut loc în ultimii zece ani în comunitatea evreiască din Caransebeş şi ne bucurăm că, după 120 de ani, orga încă ne încântă auzul. Mulţumim pentru realizarea acestui eveniment Primăriei municipiului Caransebeş, Consiliului Local, domnului primar Felix Borcean, Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Comitetului Director al FCER şi, nu în ultimul rând, membrilor Obştei Evreilor din Caransebeş, pentru toată munca depusă. Totodată, pentru toată activitatea din ultimii doi ani, dorim să mulţumim conducerii Administraţiei Fiscale, domnilor Dr. Aurel Vainer, preşedinte al FCER, domnului Eduard Kupferberg, secretar general, domnului Attila Gulyas, director al Departamentului de Asistenţă Socială şi Medicală, rabinului Rafael Shaffer şi domnului Rudy Marcovici, care au avut un rol important în renaşterea şi revigorarea comunităţii evreieşti din Caransebeş”, a declarat reprezentantul Cultului mozaic, tânărul Ery Pervulescu, elev la Colegiul Naţional „C.D. Loga”.

În programul manifestării au figurat arii din operele „Nabucco” de Giuseppe Verdi, „La Juive” de Fromental Halevy, şi „Norma” de Vincenzo Bellini, precum şi alte piese din repertoriul universal, acestea fiind interpretate într-o locaţie cunoscută pentru acustica sa deosebită. La finalul prestaţiei lor, cei trei artişti au fost răsplătiţi de către cei prezenţi cu ropote de aplauze, adresate în picioare, preţ de câteva minute.

Manifestarea a fost organizată de Primăria municipiului Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru”, Obştea Evreilor Caransebeş şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

De adăugat şi faptul că, în momentul de faţă, comunitatea iudaică din urbea din municipiu numără peste 30 de membri.

Vasi POPESCU