Vineri, 3 iunie, a avut loc ultima etapă din actualul campionat al Ligii a III-a, în cadrul căreia formaţia caransebeşeană Scorilo-Autocatania a întâlnit, pe teren propriu, pe Millenium Giarmata. Meciul, unul spectaculos, dârz disputat, asupra căruia ploaia nu a reuşit să-şi pună amprenta decât în mică măsură, s-a încheiat cu victoria cu 1-0 a gazdelor. În primul lor an de participare în Liga a III-a, caransebeşenii au reuşit să facă o figură extrem de frumoasă, clasându-se în final pe locul 5, în Seria a V-a, cu 42 de puncte. (S. Rogoz)
Vineri, 3 iunie, peste Seria a V-a a Ligii a III-a a căzut cortina. În ultima etapă, cea cu numărul 30, ,,driverii” din Balta Sărată au întâlnit, pe teren propriu, pe ocupanta locului 9, Millenium Giarmata, o echipă ambiţioasă, cu jucători experimentaţi şi bine clădiţi fizic. Se anunţa, aşadar, un meci frumos, singura care a încurcat, până la urmă, socotelile, fiind ploaia, care, cu scurte perioade de pauză, a căzut pe aproape tot parcursul întâlnirii.
Începutul a aparţinut caransebeşenilor, care au avut prima fază de poartă în minutul 6, atunci când, după o suită de driblinguri în faţa careului advers, Neagu a tras pe jos, de la 17 metri, însă şutul nu a avut suficientă forţă şi Nariţa a prins fără probleme. În minutul 10, Văcărescu, bătăios ca întotdeauna, a insistat în presing, a recuperat un balon pe stânga, a pătruns în suprafaţa de pedeapsă, însă şutul său la colţul lung a trecut puţin pe lângă poartă.
Rămaşi în continuare sus, băieţii antrenaţi de Ion Ibric au pus în permanenţă presiune pe apărarea oaspeţilor, astfel că, imediat după aceea, Feneş a executat în forţă o lovitură liberă de la 18 metri, Nariţa respingând în corner cu vârfurile degetelor. A bătut tot el, până la R. Dumitru, ,,capul” acestuia, de la 8 metri, trecând la câţiva centimetri de bară. După o scurtă perioadă de acalmie în ceea ce priveşte fazele de poartă, gazdele au beneficiat, în minutul 23, de o altă lovitură liberă de la 20 de metri, lateral-dreapta, însă şutul aceluiaşi Feneş s-a dus pe lângă ţintă. ,,Decarul” caransebeşean a mai prins un voleu bun de la 20 de metri, peste doar două minute, însă mingea a trecut la o palmă de bara porţii apărate de Nariţa.
Gazdele au rămas şi în continuare la cârma jocului, creându-şi în permanenţă ocazii de a înscrie. Următoarea i-a aparţinut lui Porcescu, care, în minutul 33, a trimis cu capul centrarea venită de pe dreapta, de la Feneş, însă portarul oaspeţilor a reţinut balonul. Tot Feneş putea să deschidă scorul, în minutul 37, lovitura liberă executată de la 25 de metri, pe lângă zidul advers, fiind respinsă spectaculos în corner, de lângă rădăcina barei, de Nariţa. Singura fază de poartă a timişenilor a venit abia în minutul 40, când Blănaru a pătruns pe stânga, a centrat spre Zetoun, aflat liber, la 10 metri, în careul caransebeşean, însă Grigorie s-a interpus excelent pe traiectoria mingii, înlăturând pericolul.
În partea a doua, oaspeţii au ieşit mai curajos la joc, determinarea lor mergând în câteva rânduri până la limita regulamentului, şi chiar peste. Totuşi, prima ocazie a aparţinut gazdelor, şutul lui Feneş, din lovitură liberă, de la 25 de metri, din minutul 48, fiind respins de portarul Nariţa. Au urmat trei atacuri ale timişenilor, în minutul 50 – şut de pe dreapta, în colţul lung, al lui Iova, puţin pe lângă, un minut mai târziu, centrare plouată Gârba, de pe stânga, mingea căzând pe transversala porţii lui Socaci, cea de a treia dându-i posibilitatea portarului caransebeşean să se remarce, atunci când, în minutul 57, a reuşit să reţină şutul lui Leucă, deviat de propriii fundaşi.
În minutul 60, oaspeţii au rămas în zece oameni, după ce Gârba a văzut al doilea cartonaş galben. Socaci a mai avut o intervenţie utilă în minutul 62, când a respins lovitura liberă executată de Leucă, de la 18 metri. Cea mai mare ocazie de până în acel moment a irosit-o, însă, nou-intratul Tică, în minutul 69, când, după ce l-a driblat în careu pe S. Mihai, a ajuns în unghi, pe stânga, şutul său de la colţul scurt, din 4 metri, fiind parat de Nariţa.
Şi în superioritate numerică, şi presaţi de timp, caransebeşenii şi-au înteţit atacurile, însă au fost surprinşi, în minutul 80, atunci când Blănaru, scăpat pe partea stângă, l-a lobat pe Socaci, ieşit în întâmpinare, însă mingea a lovit bara. Peste două minute, la un duel ,,unul la unul” cu Nariţa, Tică s-a accidentat când a sărit la cap, portarul oaspeţilor intrând tare şi respingând balonul în corner. Lovitura de colţ a fost executată de Feneş, la colţul scurt, de unde Ţimbota a reluat cu capul în plasa porţii timişene, deschizând scorul. Şi tot Feneş putea să mărească avantajul gazdelor, însă lovitura liberă de la 18 metri, dictată după un fault asupra lui Văcărescu, a întâlnit stâlpul din dreapta al porţii timişene.
În căutarea egalării, oaspeţii l-au trimis în atac, la fazele fixe, şi pe Nariţa, însă jocurile fuseseră deja făcute, iar jocul – pierdut de Millenium…
Scorilo-Autocatania: Socaci, Grigorie, Românu, Covăsală, R. Dumitru (Şt. Bălan), Ţimbota, Feneş, Ciobanu (Vireag), Văcărescu, Neagu (Tică), Porcescu (Ivanici); rezerve: Vulpescu, Flori, Boureanu. Antrenor, Ion Ibric.
Millenium Giarmata: Nariţa, Iova, Oneţ, S. Mihai (Mânecan), Gârba, Francescu, Leucă, Zetoun (Bărbosu), Călin, Moisuc (Corlăţeanu), Blănaru; rezerve: M. Mihai, Marincu, Bonda, Lukics. Antrenor, Călin Cojocaru.
A arbitrat la centru Constantin Stamatoiu (Arad), asistat la cele două linii de Sorin Rotaru (Arad) şi Alin Saraol (Deva).
Observatori: Grigore Macavei (Deva) şi Flavius Domide (Arad).
Clubul caransebeşean încheie astfel primul an de participare în Liga a III-a cu un succes, dar mai ales cu un onorant loc 5, Scorilo-Autocatania acumulând până la final 42 de puncte.