Şi n-a mai fost gerul Bobotezei…


La Praznicul Botezului Domnului, sărbătorit sâmbătă, 6 ianuarie, pe o vreme care anunţa mai degrabă venirea primăverii, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârşit, în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din municipiu, Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În timpul serviciului religios, la care au asistat câteva sute de credincioşi de toate vârstele, a fost oficiată slujba Sfinţirii celei Mari a Apei, sau Agheasma Mare, cum mai este cunoscută în popor.

Anul acesta au fost pregătite aproximativ 2.500 de sticle de Agheasmă Mare, care au fost sfințite în ajunul Bobotezei, la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia s-a oficiat slujba de Sfinţire a apei, ca şi în ziua praznicului.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră și Îl rugăm să binecuvinteze cununa anului, bisericile, mănăstirile noastre și pe toți credincioșii, casele și familiile lor, pentru că astăzi firea apelor se sfințește, astăzi toți credincioșii ortodocși trebuie să se bucure pentru că Domnul și Mântuitorul nostru s-a smerit din nou pentru a noastră mântuire, pogorându-se în repejunile Iordanului și primind botezul pocăinței de la rob, de la Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul. Și-a asumat Mântuitorul păcatele tuturor și le-a curățit în repejunile Iordanului, de aceea trebuie să-I mulțumim Lui, Celui care n-a avut păcate, pentru că s-a făcut om asemenea nouă, afară de păcat, dar totuși păcatele noastre le-a purificat în repejunile Iordanului”, a spus PS Lucian Mic.

La finalul Sfintei Liturghii, credincioşii au primit din partea slujitorilor anaforă, iconiţe cu Praznicul Botezului Domnului, precum şi Agheasma Mare.

Ştefan ISAC

Foto: Episcopia Caransebeşului