Simpozion la Şcoala Specială


Şcoala Specială din municipiul Caransebeş a organizat recent, în Sala de festivităţi ,,Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, cu sprijinul colaboratorilor apropiaţi, Simpozionul Internaţional ,,Rolul creativităţii şi inovării didactice în combaterea excluziunii sociale“. Acţiunea a reprezentat etapa finală a proiectului internaţional intitulat ,,Diferiţi, dar egali”, derulat sub egida ,,2010 – Anul european de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale”, în cadrul Seminarului European ,,Didactica Internaţional”.

Simpozionul a debutat cu alocuţiuni ale partea partenerilor de proiect, precum şi a autorităţilor judeţene şi locale. De meţionat faptul că proiectul s-a desfăşurat sub coordonarea unui grup de cadre didactice de la Şcoala Specială din Caransebeş, format din profesorii Elena Memelis, Cornel Lucian Duma, Lidia Ghera şi Laura Silvana Popa, cu sprijinul unor instituţii printer care se numără Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria municipiului Caransebeş, Casa Corpului Didactic, Episcopia Caransebeşului, Seminarul Teologic ,,Ioan Popasu”, Liceul Teoretic ,,Traian Doda” şi Asociaţia Femeilor Ortodoxe.

Ulterior, a avut loc prezentarea site-ului Proiectului internaţional ,,Diferiţi, dar egali“, iar participanţii au făcut vizite la Catedrala Istorică ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi la noua Catedrală Episcopală ,,Învierea Domnului” din Caransebeş. Simpozionul Internaţional ,,Rolul creativităţii şi inovării didactice în combaterea excluziunii sociale“ s-a încheiat cu prezentarea lucrărilor, pe secţiuni, în Sala de protocol a Şcolii Speciale din urbea de pe Timiş şi Sebeş.

Liviu DINU