Simpozion şi Târg la Muzeu


Vineri, 10 octombrie, începând cu ora 9, în Aula Musei Caransebesiensis, de la etajul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, va avea loc Simpozionul Naţional de Etnografie, cu tema Interferenţe etnoculturale între Banat, Oltenia şi Muntenia. La manifestare vor participa o serie de specialişti de la muzeele din Drobeta Turnu-Severin, Lugoj, Reşiţa şi Caransebeş, care vor aduce în discuţie, prin comunicări, problematica acestui domeniu.

Aceeaşi instituţie, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Camerei Agricole Caraş-Severin, organizează, în perioada 10-11 octombrie, între orele 10-18, în curtea interioară a Muzeului caransebeşean, cea de a IV-a ediţie a Târgului Mare de Sf. Paraschiva. Vineri, 10 octombrie, începând cu ora 12, pe scena din curtea interioară a muzeului vor urca membrii Ansamblul Semenicul din Reşiţa, solistă Ramona Viţa. La Târg vor participa producători din zona Banatului. Vizitatorii vor putea să petreacă câteva momente de relaxare, savurând şi achiziţionând produse culinare din carne şi lapte, produse de patiserie după reţete tradiţionale, precum şi obiecte de artizanat unicat. Nici la ediţia din această toamnă nu vor lipsi renumiţii Mici de Deva şi Răchia de Banat.

Intrarea este liberă. (B. Naum)