În Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin a avut loc, în luna decembrie a anului trecut, conferinţa de final a Proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a autorităţilor române şi sârbe în situaţii de urgenţă”, finanţat din fonduri în sumă de 1,75 milioane de euro, în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia, Axa Prioritară 2 – „Mediul şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă”, Măsura 2.3 – „Sisteme mai eficiente de abordare a situaţiilor de urgenţă”.
În cadrul întrunirii au fost prezentate obiectivele proiectului, modul cum acesta a fost realizat, precum şi rezultatele obţinute în cursul celor doi ani de implementare. Parteneri în proiect au fost Ministerul de Interne al Republicii Serbia, care a fost applicant-lider, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Universitatea de Vest din Timişoara.
Obiectivul general al proiectului l-a constituit consolidarea cooperării transfrontaliere între autorităţile române şi sârbe responsabile pentru managementul situaţiilor de urgenţă, obiectivele specifice fiind îmbunătăţirea capacităţii de răspuns, în comun, a autorităţilor din cele două ţări, responsabile pentru situaţiile de urgenţă, prin reducerea timpului de intervenţie în astfel de situaţii, determinarea necesităţii sistemului de avertizare de inundaţii prin definirea cerinţelor utilizatorilor finali, şi specificaţii de cazuri de utilizare şi de validare.
În cadrul acestui proiect a fost achiziţionat, instalat şi a fost testat un sistem de avertizare în timp real, s-au realizat anumite protocoale şi s-au documentat diverse acţiuni comune care urmează să fie implementate în etapa de avertizare, în acest caz ţinându-se cont de personalul de administraţie şi de populaţie.
„Reuşim să finalizăm dotarea unui număr de zece staţii de măsurare a nivelelor de apă, temperatură, umiditate, pe principalele cursuri de apă din judeţ, cu şapte senzori, în medie, la fiecare staţie pe care noi o monitorizăm, actualizarea făcându-se la intervale ce variază între 10 şi 30 de minute. Această aparatură de măsurare transmite informaţii spre un data-center care le stochează, le prelucrează şi le analizează, trimiţând apoi alerte spre autorităţile publice din zonele care pot fi afectate de fenomene meteorologice extreme. Acesta este un sistem de alertă timpurie, fiindcă alertele noastre sunt poate mai puţin precise, dar sunt mai rapide decât cele pe care le transmit Apele Române şi Sistemul pentru Situaţii de Urgenţă. Ele nu se suprapun, sunt complementare acestui sistem, în continuare responsabilităţile pentru managementul unor astfel de situaţii rămânând în sarcina autorităţilor locale şi a structurilor constituite la nivel teritorial”, a declarat managerul proiectului, Victor Naidan.
De asemenea, orice cetăţean interesat poate afla informaţii legate de temperaturi, precipitaţii, nivelul cursurilor de apă, de la staţiile hidrologice, accesând pagina www.cjcs.ro/proiecte-in-derulare-detaliu.php?pr=57, secţiunea website proiect, link-ul senzori.
Din suma totală, de 1,75 milioane de euro, Consiliului Judeţean Caraş-Severin i-au revenit 750.000 de euro. Proiectul s-a derulat în perioada decembrie 2012 – decembrie 2014.
Bianca METEŞ