Sisteme fotovoltaice pentru 192 de gospodării cărășene



Pentru un număr total de 192 gospodării izolate din comunele Armeniș, Băuțar, Buchin, Cornereva și Sichevița, neracordate la rețeaua de distribuţie a energiei electrice, sunt în curs de semnare contractele de finanțare pentru proiectele privind instalarea de sisteme fotovoltaice. Finanțarea proiectelor o acordă Administrația Fondului de Mediu, iar centralizarea dosarelor a fost făcută la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin, primăriilor fiindu-le acordat tot sprijinul pentru întocmirea corectă a documentațiilor.
Serviciul Comunicare al Consiliului Judeţean mai informează că au fost eligibile gospodăriile situate la cel puţin 2 kilometri faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice, suma totală aprobată fiind de 4,8 milioane de lei.
„Finanțarea nerambursabilă, acordată prin Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice, reprezintă 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 de lei, inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deservește o gospodărie”, se mai arată în comunicatul de presă. (B. Meteş)