După ce, în toată viața mea, n-am primit decât un telefon în care o doamnă m-a întrebat ce-mi place și ce nu, sau ce părere am despre un lucru sau altul, și atunci fiind vorba de țigări, domeniu la care eu zic că mă pricep, altfel nu mi-aș fi pierdut timpul cu ea, deci după ce atâția ani nimeni nu m-a băgat în seamă, uite că în ultima săptămână trei doamne și o inteligență artificială au vrut morțiș să mă sondeze. Femeii robot, parcă Maria a zis c-o cheamă, i-am închis telefonul în nasul ăla cibernetic sau cum o fi el, dar cu celelalte am discutat. Am vrut să văd și eu cum e, mai ales că nici nu se uscase bine cerneala pe buletinele pe care le-am băgat în urnă în 9 iunie, iar autocolantul de pe cartea de identitate n-a avut timp să se murdărească absolut deloc.
Așadar, două dintre sondaje au fost ceva mai lungi, să tot fi ținut un sfert de oră, iar al treilea a durat doar vreo 3 sau 4 minute. La primul aproape că nici n-am lăsat-o să-și termine întrebarea uneori, și o întrerupeam cu un răspuns lătrat sau mârâit, de cred că s-a cam speriat de mine. La al doilea m-am controlat cât de cât, iar la ultimul mai că m-am împrietenit cu operatoarea și la sfârşit i-am spus că da, poate să mă mai sune şi altă dată dacă are nevoie.
Toate trei telefoane au fost despre alegerile prezidențiale, ceea ce, recunosc, m-a cam pus nițel pe gânduri. Adevărul e că n-am putut să mă desfășor cu răspunsurile cum aș fi făcut dacă era vorba despre locale sau europarlamentare, dar până la urmă au fost bune și astea. Diferențele dintre politicieni au dispărut cu totul, asta în cazul că au existat vreodată, lucru pe care chiar nu-l mai țin minte. Am fost cât am putut de sincer la telefon, cu toate că unele întrebări nu aveau absolut nicio noimă și bănuiam că unele răspunsuri ale mele au să fie puse în dreptul altora, în funcție de partidul care a comandat sondajul. Mai știu și eu câte ceva în sensul ăsta.
Un telefon aș fi vrut însă foarte mult să primesc, un alt telefon. Unul în care să mă întrebe și pe mine cineva, chiar și inteligența artificială Maria, care avea chef să apăs eu pe taste în loc să stăm de vorbă, cam ce cred eu despre poporul ăsta, ce părere am despre el. Mamă, mamă, ce-aș mai fi răspuns!
De exemplu, despre medici. Dar cum nu te lasă să spui tot ce ai pe suflet, ci trebuie să răspunzi cu unul sau cel mult două cuvinte, ceea ce nu mi se pare corect, dar nu eu fac regulile, din experiența dobândită zilele trecute răspunsurile ar fi fost de vreo 40 de ori nu și de 15 ori foarte slabă. Niciun da, să fie clar.
Pe urmă despre milițieni. Cam aceleași răspunsuri aș fi dat. La profesori, la fel. Nu aşa ar sta însă lucrurile cu judecătorii și procurorii. În cazul lor, toate răspunsurile, absolut toate, ar fi nu. Și, din punctul meu de vedere, toate ar fi fost corecte. Nu de alta, dar așa sunt formulate întrebările.
Și mi-aș mai dori să mă întrebe cineva, dar de data asta să mă lase să-mi dau drumul la gură, ce părere am eu despre tot poporul român, împărțit pe trei categorii: tineri, bătrâni și melomani. De fapt, cred că, după ce-am văzut în 9 iunie, la tineri și la bătrâni pot să răspund normal, cu nu la fiecare. Când vine vorba de melomani, însă, nu-mi iese din cap cum, la primul concert al trupei Coldplay, 50.000 de oameni care veniseră să asculte muzică adevărată l-au huiduit pe manelistul ăla, și, peste doar o zi, alți 50.000, făcuți din același aluat cu primii, au ajuns să-l aplaude. Duși cu zăhărelul, ca niște copii proști, de solistul trupei. Despre care nu vreau să spun aici și acum ce părere mizerabilă am.
Aș mai vrea să amintesc doar că, prin clasa a șaptea sau a opta, era în școală un elev mai mic puțin, se uita în cruci mai rău ca oricine altcineva, cred că avea vedere circulară, de 360 de grade, când voia să te sperie îşi întorcea pleoapele, și pe deasupra i se mai și spunea Smoală, din motive lesne de înțeles. Pe vremea aia, era prin 1975, cred, nu s-a mai sesizat nimeni, nu s-a ofuscat și nu ne-a reclamat nici dracu, niciunde. Era și normal să fie așa. Fiindcă în România rasismul s-a inventat abia miercuri, 12 iunie. Pe Arena Națională.
Adrian CRÂNGANU