Pentru a verifica viabilitatea şi modul de punere în aplicare a planurilor de cooperare şi a procedurilor privind intervenţia serviciilor profesioniste, în cooperare cu alte forţe, pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, ISU „Semenic” Caraş-Severin a organizat joi, 27 octombrie, un exerciţiu în Staţia CFR Caransebeş. Astfel, în Triajul gării a avut loc o alarmare pentru gestionarea unui accident feroviar major, în care au fost implicate substanţe periculoase.
În presupusul accident feroviar a fost implicat un tren de marfă care avea în compunere mai multe vagoane-cisternă. În acest scenariu, două dintre acestea au deraiat şi au existat scurgeri importante de substanţe chimice şi combustibile. Unul dintre vagoanele deraiate transporta motorină şi exista pericolul izbucnirii unui incendiu, iar cel de-al doilea era plin cu clor, existând astfel un risc major de intoxicare, atât pentru populaţia aflată în zonă, cât şi pentru forţele de intervenţie. Norul toxic, format ca urmare a scurgerii substanţei chimice, a surprins călătorii din vagoanele unui tren staţionat în apropierea producerii evenimentului, rezultând un număr de opt victime.
Pentru salvarea victimelor și pentru restabilirea stării de normalitate au acționat nouă echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, printre care și echipajul care încadrează autospeciala CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear).
Pentru punerea în scenă a exercițiului, au fost implicate forţe din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, precum şi efective din cadrul structurilor cu care se cooperează în acest tip de situaţie de urgenţă – CFR, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Poliţia Transporturi Feroviare Caransebeş, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Comisariatul Judeţean de Mediu, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin – Staţia Caransebeş, UPU SMURD, Crucea Roşie – Filiala Caraş-Severin, şi Primăria municiului Caransebeş, prin Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Bogdan NAUM