Şoferi, vi s-a pregătit ceva!


În ultimele zile, la ghişeele Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor s-au înregistrat cozi interminabile. Numărul celor care s-au aşezat la ele, în unele cazuri el fiind de şase ori mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, se explică prin aceea că respectivii cetăţeni vor să evite examenul medical, şi asta deoarece în 19 ianuarie intră în vigoare Ordinul Nr. 157, din 26 iunie 2012, privind forma şi conţinutul permisului de conducere.

Conform noilor reglementări, forma şi conţinutul permisului de conducerecorespund modelului Uniunii Europene de permis de conducere; restricţiile medicale, adaptările obligatorii ale autovehiculelor şi aspectele administrative se înscriu la rubrica „Restricţii” din permisul de conducere, potrivit codurilor armonizate ale Uniunii Europene; punerea în circulaţie a permisului de conducere a cărui formă şi conţinut sunt stabilite prin acest Ordin se face începând cu data de 19 ianuarie ac.

Tot în 19 ianuarie intră în vigoare şi Legea Nr. 203/2012, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Conform acesteia,vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere este de:

a) 16 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule AM (mopede – categorie nou introdusă, pentru care se va da examen), A1 şi B1;

b) 18 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule A2, B, BE, C1, C1E şi Tr;

c) 20 de ani împliniţi, dacă persoana are o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniţi, pentru motocicletele din categoria A;

d) 21 de ani, pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 şi D1E, precum şi pentru triciclurile cu motor din categoria A;

e) 24 de ani, pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb şi Tv.

Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere, pe categorii de vehicule, va fi următoarea:

a) 5 ani, pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv;

b) 10 ani, pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, Bl şi BE.

Important de reţinut este faptul că eliberarea unui nou permis de conducere, cu o nouă valabilitate administrativă, se realizează la expirarea valabilităţii documentului, numai după efectuarea examinării medicale. De asemenea, permisele de conducere eliberate anterior datei de 19 ianuarie 2013 pentru categoriile de vehicule echivalente celor prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin Legea Nr. 203/2012, îşi păstrează valabilitatea administrativă până la data expirării menţionată în acestea.

Pentru preschimbarea permiselor de conducere sunt necesare:actul de identitate (original şi copie); fişa deţinătorului permisului deconducere, care poate fi completată de mână; permisul de conducere a cărui preschimbare se solicită, în original, după caz; declaraţie-tip de pierdere/furt/deteriorare, după caz; contravaloarea permisului de conducere – 68 lei, plătiţi la CEC sau BCR; documentul care atestă schimbarea numelui (certificat de căsătorie, hotărâre de divorţ etc.); fişa medicală-tip, din care să rezulte că este apt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie, dacă preschimbarea se solicită după expirarea valabilităţii administrative apermisului de conducere regulă valabilă doar până în 19 ianuarie!

Pentru cei interesaţi, adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin este: Reşiţa, bulevardul Al. I. Cuza, nr. 39, telefon 0255/223822. 

Bogdan NAUM