La Caransebeș s-a deschis, zilele trecute, primul Magazin Economat, destinat comercializării de produse de bază (făină, zahăr, ulei, mălai și orez), către pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu venitul mediu net pe economie, care în luna martie a fost de 1.472 de lei. Unitatea a fost înființată de S.C. Gugulania ART SRL, societate la care Consiliul Local deține 99 la sută din capitalul social, iar Casa de Cultură, 1 procent. La deschiderea magazinului, ce funcționează pe Strada Ardealului, într-un spațiu pus la dispoziție gratuit de Episcopia Caransebeșului, pr. Constantin Train oficiat o slujbă de binecuvântare a spațiului, a angajaților și beneficiarilor. Prezent la festivitate, primarul Marcel Vela a declarat că, prin deschiderea Economatului, s-a pus în aplicare o idee mai veche a administrației locale. „Dacă experiența pe care o începem acum va fi bine primită de către cetățenii din Caransebeș, cu siguranță vom extinde acest experiment și în alte cartiere din municipiu, ca să venim cu produsele mai aproape de cei cu nevoi. Acest magazin s-a născut dintr-un spirit de solidaritate și pentru a veni în întâmpinarea celor care au venituri mai mici. Este un gest de solidaritate pe care-l facem împreună cu Episcopia Caransebeșului, pentru că marfa de aici este achiziționată prin subvenția Consiliului Local, a Primăriei Caransebeș, astfel încât dumneavoastră, când cumpărați marfa, să acoperiți doar cheltuiala produsului, nu să mai acoperiți și alte adaosuri comerciale. Aici se va desfășura un comerț strict de acoperire a minimelor cheltuieli cu salariile angajaților”, a mai spus primarul.
La rândul lui, administratorul societății Gugulania ART SRL a prezentat asistenței regulile după care funcționează magazinul. „Fiecare dintre dumneavoastră vă veți prezenta cu cuponul de pensie și veți achiziționa produsele. Toată evidența se va păstra computerizat, astfel că, la orice oră să se poată ști exact data la care ați făcut cumpărăturile, în așa fel, încât, dacă într-o lună nu veți reuși să achiziționați produsele, luna următoare să putem regla lucrurile”, a mai adăugat administratorul.
Magazinul este deschis de luni până vineri, între orele 8-16, și deservește numai pensionarii cu domiciliul în Caransebeș și cartierul periurban Jupa.
Carmen SENCO