Pentru toate permisele de spargere, care se eliberează în cazul celor care obţin autorizaţia de construire şi intervin pe domeniul public, pe anumite reţele – canalizare, apă, comunicaţii, gaz sau energie –, se prevede obligaţia ca aceştia să reabiliteze inclusiv zonele verzi. Hotărârea a fost luată de aleşii caransebeşeni în şedinţa extraordinară de la sfârşitul săptămânii trecute, deoarece până acum obligaţia de reabilitare viza doar căile de acces, respectiv străzile şi trotuarele.
„Tot în această hotărâre de Consiliu local s-a introdus şi condiţia ca toate reabilitările să fie cumva supravegheate, sau gestionate, de către Serviciul Public de Întreţinere şi Reparaţii al Consiliului Local Caransebeş, astfel încât să existe şi o garanţie că lucrările sunt de calitate, că rezistă în timp şi nu vom înregistra situaţii neplăcute, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, în cazul lucrărilor de introducere a reţelelor de canalizare sau a unor reţele de gaz, când constructorii au plecat sau chiar au băgat în faliment firmele care au executat lucrări în Caransebeş, iar noi n-am mai avut cu cine să ne judecăm şi de la cine să recuperăm toate chletuielile pe care Primăria le-a făcut după aceea, ca să reparăm… reparaţiile lor, care nu au fost efectuate la un standard de calitate corespunzător”, a declarat primarul Marcel Vela, după şedinţa în care a fost adoptată această hotărâre.
Bianca METEŞ