Ministerul Sănătăţii a început procesul de reorganizare a sistemului spitalicesc şi, potrivit acestuia, în Caraş-Severin au fost propuse pentru reprofilare trei unităţi medicale. E vorba de Spitalul Orăşenesc din Oţelu Roşu, Spitalul Orăşenesc Anina şi Spitalul de Boli Cronice din Bocşa.
Dintre cele 182 de spitale din toată ţara, un număr de 111 unităţi sanitare vor fi comasate, restul de 71 fiind unităţi care se vor reprofila în Cămine pentru persoane vârstnice sau Centre de permanenţă. Există deja 10 unităţi sanitare (cinci în Dâmboviţa, două în Bihor, două în Bucureşti şi una în Argeş) care sunt deja desfiinţate din punct de vedere juridic, prin Hotărârile de guvern aprobate anul trecut.
Ministrul Cseke a precizat că, în cazul spitalelor comasate, nu va exista personal disponibilizat, unităţile sanitare devenind secţii exterioare ale unităţilor nou-înfiinţate, iar cei 794 de medici şi 2.532 de asistenţi medicali vor fi repartizaţi, după caz, în unităţile sanitare nou-înfiinţate sau în cele din judeţul în care au domiciliul.
Potrivit ministerului, în cele 71 de cămine vor primi asistenţă între 2.500 şi 4.800 de persoane vârstnice.
Autorităţile locale au obligaţia de a realiza, până în data de 30 martie a.c., demersurile necesare transformării unităţilor spitaliceşti în Cămine pentru bătrâni.
Cu toate că obiectivul reorganizării sitemului sanitar este legat de reducerea costurilor, acţiunea nu este apreciată de oamenii din sistem şi de autorităţile locale. Spre exemplu, unitatea medicală din Oţelu Roşu a fost recent reabilitată şi modernizată, a intrat pe lista reorganizării, iar aparatura cu care a fost dotată va fi tranferată spre alte spitale din zonă.
Carmen SENCO