Recent, pe acoperişul Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş a fost montat un indicator de vânt cu o înălţime de 5 metri. Administraţia locală a instalat acest dispozitiv pentru a veni în sprijinul piloţilor de elicoptere SMURD sau civile care aterizează în curtea unităţii sanitare pentru a prelua pacienţi, sau care doar survolează zona. Aceştia vor putea, astfel, să se ghideze cu ajutorul mânecii de vânt şi să vizualizeze cu exactitate direcţia şi intensitatea acestuia. (M. Doman)