În data de 7 martie, la Palatul Victoria din capitală a avut loc ceremonia prin care Institutul Național de Administrație a acordat certificatele de absolvire primei promoții de prefecți și subprefecți, absolvenți ai Programului de formare specializată pentru numirea în aceste funcții de demnitate publică, eveniment la care a participat şi subprefectul de Caraş-Severin, Alin Muntean.
„A fost un program nou pentru administrație, cu formare în mod fizic și online, la care au participat aproximativ 90 de prefecți și subprefecți, fiind dezvoltate competențe specifice. Programul de formare absolvit a fost format din nouă module și s-a derulat pe o perioadă de șase luni. Domeniile cuprinse în aria curriculară au fost bazate pe activitatea specifică prefecților și au cuprins rolul și atribuțiile prefectului, subprefectului și ale Instituției prefectului în sistemul administrativ românesc, aspecte de legalitate, elemente de leadership, comunicare în situații de criză, organizarea, coordonarea și controlul activităților în administrația publică, managementul resurselor umane și cel financiar, studii prospective și fundamentarea politicilor publice, prevenirea și combaterea antisemitismului”, ne-a spus Alin Muntean.
Ulterior ceremoniei, alături de prima grupă de cursanți care au absolvit cu succes programul de formare profesională destinat numirii într-o funcție de demnitate publică de prefect sau subprefect, el a participat la o întâlnire la sediul MAI alături de conducerea ministerului. În cadrul reuniunii, tuturor participanţilor le-au fost acordate diplome de onoare.
Mădălina DOMAN