Susţin ridicarea pragului de neimpozitare a pensiilor



Ridicarea pragului de neimpozitare a pensiilor la 3.000 de lei este o măsură menită să sprijine pensionarii cu venituri mai mici, oferindu-le un beneficiu fiscal și facilitându-le gestionarea costurilor de trai.
Am susținut întotdeauna orice măsură cu privire la pensionari, întrucât orice ajutor menit pensionarilor este un beneficiu pentru aceștia.
Desigur, statul ar putea să înregistreze o pierdere de venituri fiscale, iar din acest punct de vedere îmi doresc să se găsească un echilibru între sprijinirea pensionarilor și necesitatea colectării de fonduri pentru serviciile publice.
După cum bine știm, în momentul de față, nu este impozitată nicio pensie până în 2.000 de lei, iar în zilele ce urmează, Ministerul de Finanțe va analiza impactul bugetar al neimpozitării pensiilor până la 3.000 de lei.
Îmi doresc ca, după această analiză a Ministerului de Finanțe, impactul bugetar să nu fie afectat și să putem pune în practică această măsură, întrucât, cum am mai spus, mereu voi susține orice măsură care îi vizează pe pensionari, și se poate contribui pentru ridicarea nivelului de trai.
Așteptăm comunicarea din partea Ministerului de Finanțe, și sper ca aceasta să fie una pozitivă.
Deputat
Romulus-Marius DAMIAN
Circumscripţia Electorală Nr. 11 Caraş-Severin