Cred că expresia pe care am auzit-o cel mai des în copilărie a fost „Fi-ţi-ar ăla al dracului să-ţi fie!”, sau, mai pe scurt, „Ţ-ar ăla-l dracu!”. Asta din cauză că blocul în care am locuit pe-atunci era un fel de „Mica Oltenie”, din 34 de apartamente vreo 20 fiind ocupate de olteni, şi apoi fiindcă mai toate vacanţele, mici sau mari, mi le-am petrecut la Maglavit, de unde era mama, iar satul ăsta e undeva între Craiova şi Calafat. Iar oltenii au puse vorbele astea deoparte pentru oricine. Dacă, de exemplu, în blocul de care am pomenit la început, vreun vecin inginer inventa o chestie prin uzină şi scria despre el în ziar, ţaţele, cu gazeta în mână, dădeau ochii peste cap şi rosteau cu un scepticism exagerat „Ţ-ar ăla-l dracu…”, în așa fel încât mie, chiar dacă eram la o vârstă fragedă, nu mi-a fost prea greu să trag concluzia că pentru olteni nimic şi nimeni nu e bun. Nici măcar oltenii. Ba chiar aş putea spune că mai ales ei. O altă deducţie logică născută în mintea mea necoaptă a fost că oltenii sunt şi oameni extrem de intransigenţi. Am ajuns la ea după ce, ani întregi, doi dintre verişorii cei mai apropiaţi de sufletul meu de copil, unul din Craiova şi celălalt din Maglavit, atunci când se întâlneau, îşi cereau ţigări unul altuia, chiar dacă fiecare avea câte un pachet plin în buzunar, şi, după ce unul dintre ei pleca supărat, cel rămas arăta cu bărbia în urma celuilalt, scuipa printre dinţi şi arunca câte-un „Ţ-ar ăla-l dracu…”. În rest, pot să spun că se înţelegeau absolut excepţional.
Mai târziu, am observat că spiritul ăsta critic e prezent la tot poporul nostru, poate nu chiar atât de pronunţat ca la olteni, dar el există, fără discuţie. Iar asta arată un singur lucru: că suntem o naţiune inteligentă, deosebit de înzestrată, fiindcă, logic, nu poţi critica decât pe unul care e mai prost ca tine. Şi la noi toată lumea critică pe toată lumea, de la vecinii de pe banca din faţa blocului, la colegii de serviciu, dar mai ales la televizor. Mai acum câteva zile am văzut-o pe Monica Tatoiu care-o desfiinţa pe Carmen Iohannis din nişte motive care, recunosc, mie mi-au scăpat. Şi cu Monica Tatoiu nu e de joacă. Ea e în stare să-i dea lecţii de fotbal lui Hagi, să-i explice lui Cristian Tudor Popescu cum se scrie un editorial, ba chiar şi să-l înveţe pe tatăl ei cum se fac copiii.
Deci, în viziunea mea, românul arată ca un intelectual cu cizme de cauciuc, cu târnăcopul în mână, care demolează tot ce-i iese în cale. Apropo de imaginea asta, chiar eu am fost făcut praf săptămâna trecută, pe internet, pentru un amănunt dintr-o ştire pe care am publicat-o pe site-ul „7 Zile”. Am vrut să-i răspund omului cu barosul, dar până la urmă m-am mulţumit să-l blochez pe Facebook. În mod normal n-aş fi făcut-o, numai că veneam după 12 ore de alergătură prin soare şi cu o maşină care avea aerul condiţionat paradit, aşa că înăuntru erau, probabil, vreo 60 de grade, de deshidratare îmi jucau nădragii în talie, ca să obţin ştirea dădusem vreo 20 de telefoane, am scris în ea ce mi-a spus singura persoană care era în măsură să aibă o poziţie oficială, numai că acelei persoane i s-a comunicat un flecuşteţ greşit, pe care l-am preluat şi eu. Ce mi-am auzit pe Facebook! Nu mai zic…
Spun doar, încă o dată, că ăsta e poporul român – cu târnăcopul, cu barosul sau cu toporul în mână. Poporul lui „Ţ-ar ăla-l dracu!”. Poporul despre care un studiu publicat zilele trecute zice că e în proporţie de 85 la sută idiot. Dar, între scepticismul meu de jurnalist bătrân şi optimismul celor care au făcut sondajul, mă întreb cu ce cifră începe, în realitate, procentul de cretini: cu 7 sau cu 9? Că dacă ar fi după mine…
Adrian CRÂNGANU
