Concernul german T.M.D. Friction, care a fuzionat cu japonezii de la Nisshinbo Holdings Inc. (NISH), a sărbătorit joi, 21 iunie, împlinirea a 4 ani de activitate la Caransebeş, ocazie cu care a avut loc o acţiune festivă la care au fost invitaţi reprezentanţi ai administraţiei locale, oameni de afaceri şi directori de instituţii din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Concernul, care are la ora actuală peste 6.000 de angajaţi la nivel mondial şi o producţie de un milion de plăcuţe de frână pe zi, funcţionează în Europa, America, Asia şi Africa, şi are 29 de puncte de lucru în lume, dintre care unul la Caransebeş. Una dintre cele mai puternice companii din lume în domeniul materialelor de fricţiune pentru autovehicule şi alte aplicaţii industriale, ale căror produse sunt folosite în funcţionarea autoturismelor, a metrourilor, locomotivelor, avioanelor, turbinelor aeriene, dar şi în industria militară, obţine venituri cumulate ce depăşesc un miliard de euro.
În deschiderea festivităţii directorul fabricii, Andrew Turner, a făcut o prezentare a concernului şi a reamintit asistenţei că primele demersuri pentru dezvoltarea punctului de lucru de la Caransebeş a demarat în decembrie 2006, pentru ca, în august 2007, primii angajaţi să plece în Germania şi Franţa la cursuri de pregătire, urmând ca în februarie viitor să înceapă producţia de serie, iar în luna mai să aibă loc, oficial, demararea activităţii. În perioada următoare, firma a reuşit să obţină toate certificatele de calitate necesare. La ora actuală, aproape 75 la sută din personal are vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani, 24 de procente dintre angajaţi au vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani, şi 7,2 la sută dintre cei care muncesc aici au vârste cuprinse între 50 şi 59 de ani. Pentru un colectiv tânăr, din care 19 la sută are studii superioare, 43 de procente – studii medii, şi 38 la sută au absolvit liceul, dar nu au Diplomă de bacalaureat, firma a investit sume imense în pregătirea lor, sume reflectate apoi în rezultatele financiare. Suprafaţa totală a construcţiei de la Caransebeş este de peste 16.000 mp, din care numai hala de produţie ocupă aproape 8.000 mp.
Despre felul în care se derulează activitatea cotidiană, Andrew Turner a precizat că toţi cei 10 membri români din conducerea firmei se întâlnesc zilnic în şedinţe de lucru, în cadrul cărora fiecare îşi expune problemele, dar poate veni şi cu idei şi propuneri care să ducă la creşterea şi eficientizarea producţiei. De precizat că, numai în acest an, aici s-au realizat investiţii de 2,4 milioane de euro.
De asemenea, firma consideră că socializarea angajaţilor are un rol deosebit de important. Pentru aceasta, ei participă la întâlniri periodice de socializare, ba, mai mult, firma a aprobat constituirea unei echipe de fotbal care a reuşit să obţină rezultate bune la nivel local, dar s-a împotmolit la nivel zonal. Fotografiile realizate în momentele de relaxare au fost expuse la loc de cinste în cadrul prezentării efectuate de Andrew Turner. Totodată, acesta a mai făcut referire la activităţile cu caracter social ale firmei şi de interes faţă de problemele comunităţii, la contribuţia angajaţilor la reabilitarea Secţiei pediatrie a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, la dotarea Şcolii generale din Jebel, la echiparea echipei SMURD Caransebeş, şi altele.
Reprezentanţii T.M.D., de ale cărei produse beneficiază cele mai importante societăţi la nivel mondial, susţin că firma nu a fost afectată de recesiune (drept dovadă, cifra de afaceri realizată) şi că sunt convinşi că investiţiile programate pentru viitor vor da rezultatele scontate, care să conducă automat şi la creearea de noi locuri de muncă.
La finalul prezentării societăţii, oaspeţii au vizitat fabrica, pentru a urmări procesul de producţie, după care, împreună cu toţi angajaţii firmei, au sărbătorit evenimentul, în cadrul căruia au fost evidenţiaţi cei care au câştigat titlul de „Angajat al lunii”, „Angajat al anului”, sau persoane care, prin activitatea depusă, s-au evidenţiat în colectiv.
Carmen SENCO