Tânărul Alexandru Matei, născut la Caransebeş, medalie de aur la Cupa Europeană de Judo de la Malaga



Alexandru Matei, de la CS Dinamo Bucureşti, a câştigat sâmbătă, 14 octombrie, medalia de aur la categoria 60 kg, la Cupa Europeană de Judo de la Malaga – Spania.
Tânărul născut la Caransebeş a trecut în primul tur de spaniolul Mateo Garcia Vicente, în optimi l-a învins pe britanicul Nordine Adrif, în sferturi a câştigat în faţa elveţianului Jesse Weizenegger, în semifinale impunându-se în faţa portughezului Emerson Silva, informează site-ul CS Dinamo Bucureşti.
La competiţie au participat 355 de judoka din 35 de ţări, 211 la masculin şi 144 la feminin.
Alex Matei s-a născut la Caransebeş, în 22 octombrie 2002. A început să practice judo în anul 2007, la Clubul Energetica, unde i-a avut antrenori pe Ion Radu şi Ion Răuţu. În 2011, a plecat, împreună cu părinţii, la Timişoara, unde nu au stat decât un an, deoarece din 2012 s-au stabilit la Lugoj. Aici, el a practicat judo-ul la Clubul Sportiv Şcolar din localitate. Rezultatele obţinute de el nu au trecut neobservate, astfel că din februarie 2015 a fost transferat la Liceul cu Program Sportiv din Focşani, la Centrul Olimpic de Excelenţă în Judo, apoi a fost legitimat la CS Dinamo Bucureşti, unde activează şi în prezent.
Alex Matei a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş în anul 2019. (Foto: CS Dinamo Bucureşti)
Sorin ROGOZ