Tanti Măriuţa, din Obreja, a împlinit 100 de ani


Vineri, 17 mai, în comuna Obreja s-a petrecut un eveniment fericit, nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani. Chiar dacă, oficial, Maria Carebia, din satul Var, a împlinit 100 de ani sâmbătă, reprezentanţii Primăriei au ţinut s-o sărbătorească pe Tanti Măriuţa cu o zi mai devreme. Astfel, viceprimarul Ion Peia, consilierii Dorin Babă şi Adam Băilă, precum şi ceilalţi angajaţi ai Primăriei – Leontina Briceag, Elena Briceag, Ştefania Ursulescu, Rodica Negrei, Rodica Radu, Florica Bădescu şi Petru Stoichescu – i-au dus bătrânei un tort, flori şi un plic cu 500 de lei, fiind, la rândul lor, întâmpinaţi de gazde cu şampanie şi prăjituri.

Au ţinut să fie prezenţi la aniversare fiul Mariei Carebia, care, timp de 40 de ani, a fost preot la Buziaş, cei doi nepoţi, unul preot la Parohia Iosefin din Timişoara, iar celălalt redactor la „Altarul Banatului”, publicaţie a Arhiepiscopiei Timişoara, precum şi vecinele centenarei.

Tanti Măriuţa Carebia, la cei 100 de ani, ne arată că la Obreja-ntr-o grădină florile au rădăcini adânci şi viguroase.

Bianca METEŞ