În perioada 16-18 martie, la Caransebeş s-a desfăşurat prima ediţie a Târgului de Nunţi. Acţiunea, organizată de firmele Arisial şi Mel Art Events din Timişoara, şi de Restaurantul GeAS II, a facilitat persoanelor care urmează să se căsătorească sau să organizeze un alt eveniment fericit posibilitatea de a alege ţinuta, aranjamentele sau designul interior, cu alte cuvinte, au oferit toate ingredientele necesare organizării unui moment special. La eveniment au participat 20 de firme din Timişoara şi Caransebeş, care au prezentat publicului oferta lor, dar şi ultimele tendinţe în domeniu. „Este prima ediţie organizată la Caransebeş, dar intenţionăm ca acţiunea noastră să intre în tradiţie şi aici”, ne-a declarat Ramona Domăneanţu, principalul organizator.
Zeci de perechi de viitori miri s-au perindat pe la standuri şi au avut ocazia de a alege din oferta bogată. Mulţi dintre ei au şi făcut primele cumpărături şi au încheiat deja contracte cu expozanţii. De altfel, nici nu a fost prea greu, pentru că la fiecare stand a existat personal pregătit să ofere toate detaliile necesare celor interesaţi. „Ne adresăm tuturor miresicilor, celor care vor să se mărite şi îşi caută o rochie de mireasă. Anul acesta se poartă mult crem-ul, rochiile tip sirenă, dar, în final, fiecare alege ce-i place. Folosim materiale foarte bune, cristale Swarovski, iar preţurile pornesc de la 1.000 de lei”, ne-a spus Elena Ludvig, una dintre expozante. Tot la Târg am aflat că pentru mesele festive, în acest an, florile naturale au fost înlocuite de pene. „Mel Art Event prezintă două aranjamente pentru mesele festive. Am ales un aranjament clasic, pe nuanţe de crem şi auriu, dar şi unul mai extravagant, folosind gri-ul şi mov-ul închis, culori mai puţin folosite, dar pe care vrem să le introducem în trend. De remarcat că am renunţat la flori şi le-am înlocuit cu penele, care, începând de anul trecut, au fost folosite la decoraţiuni”, ne-a declarat Camelia Meltici, reprezentanta societăţii Mel Art Events.
În cadrul Târgului de Nunţi au avut loc şi momente de degustare, atât de mâncare, cât şi de prăjituri. De asemenea, evenimentul a fost presărat de momente artistice asigurate de trupa Prime, Ansamblul de Dansuri Moderne „Reflex” şi Ansamblul de Dansuri Populare „Doina Timişului”, din Timişoara.
Carmen SENCO