Cum trece furtuna şi lasă loc soarelui, aşa trece şi viaţa omului.

Omul poartă pe umerii lui povara ploii. De câte ori caută răsăritul soarelui pe cerul vieţii sale, ploi reci se abat asupra lui, zădărnicindu-i mersul. Când crede că a ajuns la liman, se împiedică de un alt bolovan. O altă problemă îi apare în cale. Nu răsare bine soarele, că iar se încâlcește în noapte.

Viața omului e ca un tunel. Omul aleargă spre lumină și, când să părăsească tunelul, s-a terminat timpul lui pe acest pământ.

Cu siguranţă, fiecare a avut ocazia să traverseze un tunel. Dacă treci dincolo de impactul emoţional al întâlnirii cu acest coridor enigmatic ce are finalitatea în lumină, te trezeşti într-o lume mărginită. Pereţii apăsători ce te îngrădesc de jur-împrejur îţi diminuează libertatea. Dar dacă tunelul îşi găseşte finalitatea într-o lespede de stâncă şi interzice luminii să-ţi redea libertatea? Şi dacă nu te mai poţi nici întoarce din drum, fie că te-ai rătăcit între pereţii lui reci şi apăsători, fie că la capătul celălalt se află cel ce te alungă spre întuneric, furându-ţi libertatea? Indiferent de situaţie, simţi că totul s-a sfârşit, că furtuna nu va mai fi învinsă de raza soarelui ce stă ascunsă la capătul norilor, că tunelul nu îşi mai găseşte calea evadării spre lumină.

Omul aleargă spre lumină, fuge de furtună, de întunericul tunelului. Trist, se frământă dizolvat între ploaia vieţii lui, ce-i măcină fiinţa, şi ploaia ce-i biciuia trupul rătăcit pe cărările vieții.

Când goana lui după lumină pare să observe aureola este târziu, foarte târziu. Aroma ierbii ce-i zâmbea cândva în aşternuturile văratice nu își mai deschide sufletul spre clipele fericite, pierdute demult. S-a pierdut cel de odinioară, odată cu toată truda lui. Nicio rază de soare nu mai pătrunde fiinţa lui inundată de ploi reci, ca dintr-o altă lume. Obosit de toate, de truda unei vieţi jetfite pe altarul muncii, de nopţile în care gândurile i se ciocneau haotice, adoarme pentru totdeauna.

Când omul crede că a descoperit mereu răsăritul fără ploi, e prea târziu…

Ion TURNEA