Taxă de protecție civilă pentru caransebeșeni


În ședința din 20 decembrie 2018, aleșii municipali au aprobat, în unanimitate, Taxa Specială de Protecție Civilă, care urmează să fie achitată de toate persoanele fizice deținătoare de locuințe și persoanele juridice deținătoare de imobile, înregistrate la Primăria Caransebeș.

Pentru persoanele fizice, taxa este de 5 lei/an, iar pentru cele juridice, de 15 lei/an. Măsura a fost luată deoarece, conform Planului de Analiză şi Acoperire a Riscurilor, Caransebeşul se află sub influenţa unor evenimente care se pot activa în orice moment şi pot genera situaţii de urgenţă, respectiv inundaţii, cutremure, accidente chimice, incendii de pădure sau fenomene meteo periculoase – furtuni, viscol, ninsori abundente, căderi de grindină ori precipitaţii masive, exemplele cele mai elocvente fiind cele din 17 septembrie 2017, când a fost instituit Codul Portocaliu în urma furtunii şi a ploilor abundente, sau, mai recent, ninsorile din perioada 14-16 decembrie.

Banii rezultaţi în urma achitării acestei taxe vor fi folosiţi pentru asigurarea cu utilaje, mijloace şi materiale de intervenţie a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Caransebeş, implementarea şi întreţinerea unui Sistem de înştiinţare-avertizare-alarmare capabil să asigure protecţia reală a populaţiei şi care să poată fi integrat în Sistemul Naţional de Înştiinţare-Alarmare, sirenele datând din anul 1980, refacerea, întreţinerea şi dezvoltarea fondului municipal de adăpostire, precum şi pentru pregătirea teoretică şi practică a personalului din forţele de intervenţie şi a celui de prevenire, ne-a informat Erick Schragner, şeful SVSU Caransebeş.

Bogdan NAUM