Recent, o firmă de taximetrie din Caransebeş a solicitat semnalizarea cu indicatoare și marcaje rutiere vizibile a locurilor de așteptare a maşinilor care oferă acest serviciu și, în special, stabilirea unui alt amplasament pe Strada Ardealului, în zona Pizzeriei Roberto.
Sesizarea a fost discutată în ultima ședință a Comisiei de Sistematizare Rutieră, concluzia fiind că problema indicatoarelor se va rezolva, însă membrii acesteia nu au fost de acord cu un alt amplasament în zona cerută. Ion Gheorghe Ştefan, șeful Serviciului Public de Întreținere și Reabilitare al municipalității, a spus că cele nouă locuri de staționare existente acolo sunt suficiente, mai ales că funcţionează și transportul în comun. „Vom pune indicatoare ca să delimităm complet zonele. De exemplu, pe Strada Traian Doda, intersecție cu Ardealului, sunt locuri de parcare taxi și ei umplu toată Strada Traian Doda, stau câte 30, deşi ei trebuie să stea doar cât e spațiul alocat”, a spus șeful SPIR.
La rândul său, primarul Felix Borcean a dat asigurări că în prima parte a anului viitor se va face o triere a taximetriștilor care operează pe raza municipiului, deoarece oamenii sunt nemulțumiţi de serviciile prestate de aceștia. „Să-și mai reducă din autovehicule, acum sunt 180, și normal ar fi ca în Caransebeş să existe 80 de taximetre. Taximetriștii constituie o castă a lor, lumea e nemulțumită de ei, condițiile pe care le oferă în mașini sunt sub orice critică, ba e murdar, ba fumează, muzica e tare, ceea ce nu trebuie tolerat. La anul, în primăvară, facem trierea”, a spus edilul municipiului.
Un alt subiect luat în discuţie de membrii Comisiei de Sistematizare Rutieră a fost cel al taximetriștilor care își lasă mașinile și pleacă, ocupând locurile de parcare, situație întâlnită cu precădere pe Strada Ardealului, fapt ce va atrage după sine controale din partea reprezentanţilor administraţiei locale şi Poliţiei.
Sonia BERGER