Mulţi dintre caransebeşeni iubesc zona verde Teiuş, însă cred că puţini şi-au pus problema de unde îşi trage aceasta numele. Etimologia denumirii acestei zone este tranşată în literatură într-un mod simplist şi cvasi-acceptat (A. Ghidiu, I. Bălan – „Monografia oraşului Caransebeş”, p. 264, Ed. Mirton, Timişoara, 2000: „Denumirea derivă de la arborele teiu (Tilia, Linde, hárs). Sigur că aici, în trecutul îndepărtat, a fost pădure de tei”, precum şi alţi autori care, citându-i pe aceştia, împărtăşesc această idee), prin aceea că denumirea ar proveni de la numele arborelui tei – Tilia europaea –, iar Teiuşul ar fi, aşadar, un ţinut în care cresc păduri de tei, iar mai mult, denumirea s-ar justifica prin analogie cu cea a localităţii Lindenfeld de la poalele Muntelui Nemanu, localitate a cărei denumire nu înseamnă în limba germană altceva decât Câmpul cu tei. Argumentul contrar acestei ipoteze este că în această zonă cresc şi alţi arbori decât tei, iar această specie de foioase nu este majoritară în aceste părţi deluroase, mai numeroşi fiind carpenii, fagii şi gorunii.
O altă idee, ce-i drept întâlnită în mod cu totul singular (supoziţie a lui Edgar Müller în „Betrachtungern zur Geschichte meiner Heimatstadt – Caransebes”, manuscris, 1975), este aceea că denumirea Teiuş ar proveni din modificarea vocalei din rădăcina cuvântului tăiuş, adică loc de tăiere a lemnelor sau a copacilor, loc de unde s-ar fi aprovizionat localnicii cu lemne prin tăierea lor din pădure. Deşi cuvântul tăiuş există în dialect popular, în graiurile vorbite în Ardeal şi Bucovina, având printre altele şi semnificaţia arătată mai sus, înclin spre a respinge totuşi această ipoteză ca mult prea incertă.
Mai convingătoare este însă o a treia ipoteză, totodată cea mai plauzibilă, şi anume aceea conform căreia numele Teuş/Teiuş ar proveni din cuvântul maghiar tövis, pronunţat [‘tøviʃ] cu semnificaţia de loc cu spini ori mărăcini. Această supoziţie ne este învederată de analogia cu numele oraşului Teiuş din judeţul Alba, a cărui denumire maghiară nu e alta decât Tövis, localitate amintită în documente sub numele acesta încă din anul 1290, în forma Thuys. Revenind la zona noastră, să ne imaginăm colinele din Teiuş năpădite de tufişuri de mură sălbatică, măceşi şi porumbe, aşa cum probabil arătau într-un trecut îndepărtat, şi cum arată pe alocuri şi astăzi, şi iată că această ipoteză ne-ar da de gândit şi poate am lua-o în considerare drept plauzibilă.
În vechime, prin secolele XIV–XVII, denumirea Tövis o purta atât o aşezare rurală (o posesiune nobiliară sau un prediu) ce se pare că a existat aici, cât şi dealul din zonă ce aparţinea familiei Matskási. Multe locuri ale promontoriului acestui deal erau acum câteva secole acoperite cu vii care însă au dispărut în zilele noastre, probabil din motive climatice ori din cauza filoxerei. Pe hărţile militare austriece de la finele secolului al XVIII-lea, se observă reprezentate vii în această zonă, primele case apărând aici abia după 1880.
Până acum, se consideră ca primă atestare documentară unanim acceptată a Teiuşului nostru un document întocmit între anii 1470 şi 1478, când se vorbeşte de el ca fiind un prediu, un fel de cătun, iar grafia denumirii este aceea de Tews (Pesty Frigyes – „A szörényi bánság és Szörény vármegye története“, vol. II, p. 552, Ed. Academiei maghiare de ştiinţe, Budapesta, 1878). Cu toate acestea, în urma cercetărilor întreprinse în anul 2009 în Arhivele Statului, prima atestare documentară am regăsit-o ca fiind din anul 1447, într-unul din documentele compilaţiei Productio Iurium & Pretensionum Inclute Familiae de Matskás, întocmite de istoricul Huszti András (Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Statului, Fondul familial Matskási, cutia 9 doc. 866). În acest document se face referire la Posesiunea Tyvis.
Dar să urmărim şi celelalte forme în care apare în documente, conform lui Pesty Frigyes: Tews, într-un document datat în perioada 1470-1478; Thys, „In promonthorio thys”, 1552; Thus, „Thussy szőlőhegy”, 1586; Tus, „Tusi hegyen”, 1641; Teouis, „Az Teouissi hegien”, 1643; Theus, 1877.
Toate aceste denumiri nu sunt altceva decât forme de scriere a cuvântului Tövis. Argumente în acest sens sunt următoarele: cuvântul tövis are forma arhaică tüvis, el originând de fapt din cuvântul tűs (însemnând cu spini/cu ace). În scrierea veche latină şi, mai târziu, maghiară medievală, vocala ö se transcria destul de des prin -ew iar ü prin y sau u.
Că denumirea Tövis nu este doar maghiarizarea cuvântului românesc Teiuş este mai mult decât evident, deoarece o ipotetică formă maghiarizată ar fi Tejus, ori aceasta nu se întâlneşte niciunde consemnată în documente. Pe de altă parte, dacă în perioada medievală locuitorii ar fi numit zona respectivă Teiuş, ar fi apărut în acest mod în documente, acestea păstrând, în general, fidel denumirea locurilor aşa cum erau ele cunoscute, doar grafia diferind faţă de cea de azi, documentele folosind-o pe cea de la vremea întocmirii lor. În acest sens, exemplele abundă: astfel, Popeşti apare în documente ca Popesth, Andrileşti ca Andrilesth, Poiana ca Polyana, Buchin ca Bwken (cf. magh.: Bökény