Teregovenii pe Muntele Mic


Miercuri, 14 septembrie, cu ocazia Praznicului Înălțării Sfintei Cruci, un grup numeros de credincioși de toate vârstele din Parohia Teregova, împreună cu preoții Simion Bica și Ioan Smultea, și-au îndreptat gândul și pașii spre Crucea-monument de pe Muntele Mic. În acest fel, teregovenii au luat parte, alături de alți români bănățeni, la cel de-al XI-lea pelerinaj organizat de Episcopia Caransebeșului în acest loc – simbol al Banatului de Munte. Cei mai entuziaști au fost reprezentanții elevilor de la Liceul Tehnologic „Sfântul Dimitrie” din localitatea Teregova, pentru care a fost o premieră participarea la acest eveniment. Captați de frumusețea inconfundabilă a muntelui, cu tricolorul în piept și credința în suflet, copiii s-au alăturat la procesiunea impresionantă care, având în frunte racla cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Ocrotitorul Banatului, a reunit, nu întâmplător, militari, preoți și credincioși.

La capătul drumului, sus, în vârful muntelui, unde se înalță spre cer Crucea-monument, mărturie peste veacuri a existenței noastre istorice și semn al biruinței neamului nostru prin credința ortodoxă, ne-am bucurat de trăirea duhovnicească a Sfintei Liturghii săvârșită de soborul format de ierarhi, preoți și diaconi. După slava adusă lui Dumnezeu și închinarea la sfintele moaște, împreună cu toată suflarea prezentă pe Muntele Mic, teregovenii au urmărit cu profundă emoție patriotică slujba de pomenire și ceremonia militară de cinstire a eroilor bănățeni.

Pentru tinerii pelerini din Teregova, pelerinajul de pe „Muntele Crucii”, așa cum l-a numit ÎPS Ioan al Banatului, va rămâne „un moment înălțător” (Amalia Beșeriu, elevă), „prilejul de urca spre Dumnezeu” (Mihaela Ghimboașă, elevă), „ocazia de a fi împreună cu oameni minunați” (Georgiana Berzescu, elevă), „bucuria de a te ruga lui Dumnezeu” (Roxana Vela, elevă), „un argument că istoria noastră națională nu poate fi ruptă de biserică” (Teodora Smultea, studentă), „descoperirea unui loc sfânt al Banatului” (Xenia Smultea, elevă), dar și șansa de a descoperi un loc unde doresc să revină (Andrei Banda, Dariana Beșeriu, Adrian Ghimboașă, Nicoleta Gherga, Gheorghe Lungu, Nicoleta Roșeți, Teodora Roșeți, Maria Smultea, Magdalena Smultea, Marius Smultea, Ștefan Iosif Tudor ).

Prof. Dr. Gabriela-Violeta BICA