Termen prelungit pentru obținerea Autorizației de securitate la incendiu


Conform prevederilor Legii Nr. 146/2017 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr. 17/2016 pentru modificarea şi completarea Legii Nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, termenul pentru obţinerea Autorizaţiei de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 septembrie a.c.

Până la această dată, cei care au obligația obținerii acestui act administrativ nu vor fi sancţionați contravenţional, pentru nedeținerea acestuia.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin – Compartimentul Avizare-autorizare acordă asistenţă tehnică de specialitate persoanelor responsabile pe această linie, asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate, se arată într-un comunicat al Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului.

Totodată, la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost elaborată o platformă on-line, sub forma unui ghid practic, prin intermediul căreia persoanele interesate pot verifica necesitatea obținerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora.

Informații suplimentare pot fi obținute accesând site-ul www.isusemenic.ro, Ghid avizare-autorizare.

Bogdan NAUM