The Table Persona


Tânărul artist fotograf caransebeşean Ştefan Andronache şi-a vernisat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Timişoara, cea mai recentă expoziţie de fotografie. Este vorba despre o expoziţie de portrete, derulată sub genericul ,,The Table Persona”. Acţiunea s-a desfăşurat într-o locaţie inedită, şi anume la o cafenea cu specific rustic din zona Pieţei Unirii.

Între invitaţii prezenţi la eveniment s-au regăsit persoanele imortalizate de autor şi prieteni ai acestuia din Caransebeş, Lugoj şi Timişoara, iubitori ai artei fotografice, dar şi fotografi profesionişti. Ambientul manifestării a fost întregit de prestaţiile actorului de comedie Ciprian Irimie şi de grupul muzical ,,Acoustic Mood”, format din Ovidiu Sîrb şi Cristian Săftescu. (L. Dinu)