În ultimele două săptămâni, Primăria Caransebeş, în parteneriat cu administraţiile din Pancevo, Opovo şi Zrenjanin, a desfăşurat o serie de acţiuni în cadrul Proiectului transfrontalier ,,Măsuri de protecţie a râului Timiş – Step II”. Astfel, au avut loc activităţi de ecologizare a râului la Teregova, Armeniş, Slatina Timiş, Caransebeş şi Constantin Daicoviciu, în timpul cărora voluntarii, coordonaţi de echipa de implementare a proiectului, din Primăria municipiului, şi de reprezentanţii Organizaţiei pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare, au curăţat malurile râului, gunoaiele fiind colectate selectiv. (S. Berger)
In ultima perioadă, într-o serie de localităţi străbătute de Timiş au avut loc acţiuni de ecologizare a râului, în cadrul Proiectului transfrontalier ,,Măsuri de protecţie a râului Timiş – Step II”, implementat de Primăria Caransebeş, în parteneriat cu administraţiile din Pancevo, Opovo şi Zrenjanin. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia, Axa Prioritară II – Mediul şi pregătirea mediului înconjurător pentru situaţii de urgenţă, Măsura 2.1 – Îmbunătăţirea sistemelor şi abordărilor referitoare la provocările, protecţia şi managementul mediului, în context transfrontalier.
Astfel, prima acţiune a avut loc marţi, 12 iulie, la Teregova, iar miercuri, la Armeniş, la ele, ca de altfel la toate celelalte operaţiuni de curăţare a malurilor râului, luând parte membri ai echipei de implementare a proiectului, din cadrul Primăriei Caransebeş, conduşi de coordonatorul acestuia, Gabriela Bănăduc, reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare din municipiu, precum şi voluntari şi reprezentanţi ai administraţiilor locale din comunităţile respective, la Armeniş participând viceprimarul Petru Vela.
Zeci de voluntari au participat la acţiunile de ecologizare a râului şi la Slatina Timiş şi Caransebeş, pe suprafeţe de câţiva kilometri lungime de-a lungul cursului apei, în urma acestor iniţiative colectându-se câteva tone de deşeuri, constând în PET-uri, cioburi de sticlă, cutii metalice, cauciucuri şi mase plastice. La Slatina Timiş, acţiunea de ecologizare s-a desfăşurat în 18 iulie şi s-a bucurat de sprijinul autorităţilor locale, printre cei 32 de voluntari regăsindu-se chiar primarul Gheorghe Roma, alături de numeroşi angajaţi ai Primăriei din comună, tineri şi alţi reprezentanţi ai comunităţii, dar şi membrii echipei de implementare a proiectului de la Primăria Caransebeş. De asemenea, la curăţarea râului a participat şi un oficial al Regiei Apele Române. Acţiunea de ecologizare propriu-zisă s-a derulat în două etape, cu o pauză de jumătate de oră, pe ambele maluri ale râului Timiş, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate: 115 saci de deşeuri colectate selectiv, care au fost ridicate de operatorul local de salubritate.
,,Considerăm foarte eficient şi ne bucurăm de faptul că, în desfăşurarea acestei acţiuni, proiectul a prevăzut o colaborare între sectorul guvernamental şi cel al societăţii civile, deoarece rezolvarea problemelor comunităţii depinde în cea mai mare parte de sistemul de suport creat de cele două sectoare. Doar printr-o bună colaborare vom reuşi să identificăm problemele şi nevoile existente, pentru ca apoi, tot împreună, să reuşim să oferim şi soluţii. Ca de fiecare dată, am avut o colaborare foarte bună cu autorităţile publice din localităţile de implementare, care au răspuns foarte prompt propunerii noastre, dar mai ales cu echipa de implementare a proiectului, din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş”, a declarat Loredana Eichelmann, preşedintele Organizaţiei pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare Caransebeş.
Participarea a fost şi mai numeroasă a doua zi, la Caransebeş, unde ecologizarea s-a făcut pe ambele maluri ale râului, în zona Parcului Teiuş. Peste 40 de voluntari din rândul administraţiei locale, conduşi de viceprimarul Ilie Iova, elevi de la şcolile din municipiu, reprezentanţi ai Bisericii şi ai unor organizaţii civice au ecologizat zona limitrofă râului pe o lungime de peste 2 kilometri, la finalul acţiunii bilanţul fiind de 120 de saci cu deşeuri de toate categoriile, colectate selectiv şi ridicate de lucrătorii societăţii Transal Urbis. Toţi participanţii au primit echipament de protecţie din partea organizatorilor, dar şi tricouri şi şepci. Acţiunea de ecologizare de la Caransebeş şi-a propus să tragă un semnal de alarmă asupra distrugerii naturii, dar şi să arate că un efort comun poate rezolva o bună parte a problemelor asociate acestei teme. ,,Am avut o zi foarte frumoasă la Caransebeş, participarea a fost una numeroasă, cu foarte mulţi voluntari de toate vârstele, de la cei mai mici, la cei mai mari. Colegii din Primărie s-au implicat şi ei foarte mult, îi aşteptăm şi pe alţii alături de noi, pentru că avem nevoie de un râu curat, frumos şi sănătos. Le mulţumesc, de asemenea, copiilor, elevilor, asociaţiilor de pescari şi ONG-urilor care au fost alături de noi. Aş vrea să subliniez faptul că acest proiect a fost posibil datorită bunei colaborări pe care o avem cu Primăria din Pancevo, colaborare stabilită şi foarte bine întreţinută de către primarul Ion Marcel Vela, dar şi datorită faptului că acesta a fost tot timpul alături de echipa de implementare, chiar şi în momentele mai dificile, şi trebuie să recunoaştem că am avut şi din acestea”, a spus coordonatorul Biroului de Proiecte-Programe al Primăriei Caransebeş, Gabriela Bănăduc, acest birou ocupându-se de implementarea proiectului ,,Măsuri de ecologizare a râului Timiş – Step II”. Ultima acţiune a avut loc zilele trecute la Constantin Daicoviciu.
Proiectul are o valoare totală de peste 600.000 de euro şi o durată de implementare de 12 luni.