Timotei Popovici stăruie încă viu în sufletul nostru, poate mai viu decât alţi intelectuali ai vremii. Şi acum, încă ne hrănim cu minunatele sale compoziţii muzicale. Pentru aceste lucruri, ne-a rămas însemnat în suflet ca o adevărată personalitate morală.
Deşi a fost suferind aproape toată viaţa, el îi domina fizic pe cei din jur. Înalt de statură, păşea rar şi solemn. Conform relatărilor foştilor săi studenţi, gesticula cu sobrietate, atât la catedră, cât şi în conversaţii sau când dirija. Era de o blândeţe rară, părând uneori o statuie vie.
Cuvântul său transmitea o forţă psihică pătrunzătoare. Vocea sa bas-baritonală dădea vorbirii o notă de distincţie şi de solemnitate permanentă. Articula cuvintele rar, aproape silabic.
Forţa sa psihică, adică intensitatea şi debitul energiei sale, a dominat toate laturile personalităţii sale, inclusiv cea pedagogică şi artistică. Aceste însuşiri aveau să determine mai cu seamă dimensiunea moral-creştină a lui Timotei Popovici.
A primit de la părinţii săi – preotul Dionisie şi preoteasa Elena Popovici, născută Achimescu – o creştere aleasă. Tânărul „Tima”, cum îi spuneau părinţii, şi-a completat această educaţie în şcoala primară din satul natal Tincova şi la Institutul Teologic-Pedagogic din Caransebeş, la Iaşi, la Conservator, mai târziu participând la vestitul cor dirijat de compozitorul Gavril Muzicescu, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Întreaga activitate didactică şi artistică desfăşurată de Timotei Popovici a purtat nota puternicei sale staturi morale. A primit mai târziu şi darul preoţiei. Cu acest prilej, a compus multe cântece religioase şi a prelucrat sau armonizat colinde, pe lângă alte compoziţii laice.
Îi plăcea să ajute financiar elevii nevoiaşi, îndeosebi pe cei înzestraţi muzical. Trebuie să menţionăm că Timotei Popovici nu a avut niciodată o stare materială deosebită, tocmai pentru faptul că era foarte darnic. Cât timp a locuit în Sibiu, în zilele de sărbătoare, la locuinţa sa era un cvasipelerinaj de oameni nevoiaşi, pe care îi ajuta.
Despre corectitudinea, cinstea, spiritul de dreptate şi, în general, despre omenia profesorului şi compozitorului Timotei Popovici, sau „Tata Timotei”, sau „Moşu”, cum îi mai spuneau elevii şi studenţii, s-ar putea scrie mult.
Persoana care l-a înţeles şi respectat cel mai mult a fost devotata sa soţie, învăţătoarea Victoria Popovici, născută Joandrea.
O biografie mai amplă a lui Timotei Popovici a întocmit prof. dr. Dumitru Jompan, compozitor şi dirijor, în lucrările sale „Timotei Popovici – Contribuţii la istoria muzicii bănăţene” (Reşiţa, 1970), „Timotei Popovici, Corespondenţă” (Timişoara, 1997), „Corespondenţă II” (2017), cărora li se adaugă un mare număr de articole privind viaţa şi activitatea muzicianului născut la Tincova.
Doinel PUIU MĂRGINEANU
