Tinereţea şi fidelitatea, răsplătite la Caransebeş


Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei a găzduit joi, 30 martie, festivitatea de înmânare a Diplomei de fidelitate unui număr de 14 cupluri care au aniversat 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, precum şi a Diplomei de „Cetăţean al municipiului Caransebeş” celor 66 de tineri care au împlinit vârsta majoratului în primul trimestru al acestui an.

Acestea sunt cele mai frumoase momente pentru mine, ca primar, şi sunt unice pentru dv. fiindcă, pe de o parte, o singură dată în viaţă împlineşti 50 de ani de căsnicie, iar cei tineri tot o dată în viaţă împlinesc 18 ani, o vârstă care se presupune a fi a unui început de maturizare. Mă bucur să vă am aici, în Sala mare a Primăriei, o sală cu mare valoare şi încărcătură istorică, şi mă bucur când putem să organizăm asemenea activităţi mixte, când premiem şi răbdarea, şi iubirea dintre soţi, şi fidelitatea, iar faptul că v-aţi rămas atâta vreme aproape unul altuia este un lucru extraordinar şi un exemplu pentru cei tineri, care se află azi alături de dv. Mi-aş dori ca, peste alţi 50 de ani, sau poate mai bine, evident, nu cu noi de faţă, să fie premiaţi pentru fidelitate şi cei tineri aici de faţă, să aibă şi ei parte de aceeaşi consecvenţă şi răbdare în căsnicie, fiindcă, după cum se poate uşor vedea în zilele noastre, aceste lucruri sunt tot mai rare, avem tot mai puţină răbdare, avem tot mai puţin timp şi respect să ne acordăm unii altora, acestea fiind, în ultimă instanţă, ingredientele unui lung drum în căsnicie”, le-a spus primarul Felix Borcean celor prezenţi în Aula „1 Decembrie 1918”.

După ce le-au fost înmânate diplomele, câte un buchet de flori şi, celor cu tâmplele albe, câte o sumă de bani din partea administraţiei locale, cei tineri şi cei mai în vârstă au ciocnit câte o cupă cu şampanie cu Felix Borcean şi cu city-managerul Andrei Ungur.

Bianca METEŞ