În data de 27 mai, prin comuna Armeniș a trecut echipa internațională Peace Run. Alergarea gen ștafetă cu torțe, de cea mai mare anvergură din lume, reprezentând totodată și cel mai cuprinzător și mai îndelungat efort de mase pentru pace, se desfășoară pe toate continentele și vizitează peste 100 de țări. Oricine poate să ducă Torța Păcii câțiva pași, ori să salute alergătorii în timp ce trec prin localitatea sa. Acest lucru l-au făcut și elevii Școlii Gimnaziale Armeniș, împreună cu directoarea Alina Cristinela Miculescu, care au întâmpinat grupul de alergători în fața școlii. Elevii, împreună cu participanții la ștafetă, au avut și câteva momente în care alergătorii s-au prezentat și au luat parte împreună la câteva jocuri interactive. Apoi, elevii au purtat de-a lungul satului, într-o alergare ușoară, Torța Păcii. Din grupul internațional au făcut parte alergători din Serbia, Italia, Macedonia, Rusia, Austria și, bineînțeles, România. (B. Meteș)