Topa de Sus

La filmările realizate de TV Favorit (Vetre Folclorice), la Castelul Corvinilor din Hunedoara, cu ocazia Anului Nou, ca folclorist şi interpret de folclor, mi-a sărit în ochi un grup de artişti, şi, luându-mă după costume, am dedus că sunt din Bihor. M-a impresionat obiceiul pe care ei l-u prezentat cu acea ocazie. Aşa l-am cunoscut pe Părintele Cornel Simai, care însoţea grupul, în calitate de instructor. Interesându-mă de acest obicei, mi-a mărturisit că voi primi datele necesare legate de el, lucru pentru care ţin să mulţumesc familiei Simai. (Ş. Isac)

Folclorul constituie una dintre valorile poporului nostru. Ceea ce îl caracterizează, printre altele, este bogăţia obiceiurilor şi tradiţiilor care s-au păstrat din generaţie în generaţie. Aceste tradiţii au suferit, totuşi, unele schimbări, mai ales prin accentuarea laturii spectaculoase a acestora.

Valorile materiale. În ceea ce priveşte folclorul, putem spune că ele sunt reprezentate în frumuseţea şi măiestria costumelor noastre populare, cusute cu multă pricepere la lumina aproape stinsă a opaiţelor, cu mult efort şi multă osteneală; în diversitatea instrumentelor muzicale sau a celor de uz gospodăresc; în obiectele de artizanat: vase de lut sau lemn, ţesături, icoane etc., în timp ce valorile spirituale sunt evidenţiate prin cântecele tradiţionale, prin textele colindelor, poeziilor populare, prin jocurile populare specifice poporului, care-l reprezintă pe ţăranul român, cu tot ceea ce îl înconjoară.

Printre cele mai importante obiceiuri şi tradiţii se numără cele legate de Sărbătorile de iarnă, sau de sfârşitul şi începutul anului, care ocupă un loc deosebit pe întreg teritoriul ţării, prin diversele forme sub care se manifestă: colindatul, jocul cu măşti, turca, pluguşorul, sorcovitul.

Naşterea Domnului/Crăciunul este cel mai aşteptat moment al anului, atât de cei mici, cât şi de cei mai mari, deoarece constituie un prilej de bucurie şi armonie sufletească. În această perioadă a Crăciunului, tradiţiile şi obiceiurile străvechi sunt readuse la viaţă, reamintindu-ne de anii copilăriei.

Unul dintre aceste obiceiuri, păstrat cu sfinţenie în satele bihorene, în Topa de Sus, comuna Dobreşti, este turca, sau corindatul cu turca pe la casele oamenilor. Un obicei despre care Ioan David menţionează că-l cunoaşte „de când mă ştiu, de mic copil, însoţindu-l pe tatăl meu la corindat, şi, apoi, devenind colindător în grup”, iar astăzi, la vârsta de 80 de ani, face parte încă din ceata colindătorilor, alături de nepotul său.

Turca, deşi e un joc magic ce vine din precreştinism, e primită cu multă bucurie şi plăcere pe la casele oamenilor, având drept finalitate stimularea pe cale magico-rituală a fertilităţii solului şi fecundităţii oamenilor.

Ceata de turcaşi este alcătuită din tineri din sat, un colindător sub masca turcii, un conducător al cetei, numit birăul turcii, şi un grup de lăutari alcătuit dintr-un highighi la vioara cu goarnă, instrument specific Bihorului, şi un dobaş.

Cu toate piedicile din ziua de astăzi, pregătirea pentru colindat începe odată cu intrarea în Postul Crăciunului, adică pe la jumătatea lunii noiembrie, şi constă în repetiţii acasă la colindători sau la Biserica din sat, pentru însuşirea textului colindelor de către cei mai tineri, sau pentru alte pregătiri.

Textele colindelor specifice turcii sunt culese de la cei care au fost în grupul de colindători de-a lungul timpului şi le-au lăsat moştenire tinerilor: Vasile Ban, Vasile Soca, Florian Galea, 25 de ani fiind sub masca turcii, Ioan David, toţi în vârstă de peste 80 de ani. Nepoţii acestora şi alţi tineri din sat au preluat repertoriul şi obiceiul pentru a nu fi uitate, pentru a le duce mai departe, la rândul lor – Damaschin David, Radu Popa, Ilie Nica, Florin Iaţcov, Florin Cociuba, Florin Ban, Iosif Ban –, sau este învăţat de copiii mai mici, din timpul repetiţiilor, la care pot asista şi ei: Abel Nica, Florin David, Florin Ban, Gheorghe Simai.

Colindătorii merg din casă în casă, începând de la casa preotului, din prima zi a Crăciunului, după Sfânta Liturghie. Gazdele cer colindătorilor să interpreteze diverse colinde vechi cunoscute de turcaşi, precum:Mierăoara sau Corinda fetei, în care este menţionată frumuseţea fetei, Boierul – Corinda boierului, ce ilustrează hărnicia acestuia, Şoimii, Vulturul, Luceafărul etc. Ei sunt răsplătiţi de gazde cu un păhărel de pălincă şi un colac, care sunt alduite de birău. Alduitul constă, de fapt, în rostirea unor oraţii care fac referire la belşugul dăruit de Dumnezeu gospodarului, la hărnicia şi priceperea acestuia. Momentul este unul foarte important, deoarece are valoarea unei rugăciuni. La îndemnul birăulu,i care zice: Pentru rugăciuni, descoperiţi!, colindătorii îşi descoperă capetele. Momentul se încheie la casa gazdei, cu invitaţia la bulciugul turcii, iar colindătorii se îndreaptă către altă casă.

Bulciugul are loc în prima zi a Anului Nou, la Căminul cultural din sat, unde trebuie să vină toţi cei colindaţi de Crăciun, dar şi cei care, din anumite motive, nu au fost acasă.

Bulciugul se desfăşoară printr-un joc al turcii reprezentând moarteaşi învierea turcii, care au loc pe ritmul unei melodii specifice acestui moment al obiceiului, ritmată, veselă, interpretată la vioara cu goarnă; moartea – reprezentând sfârşitul anului, învierea – trecerea în noul an – „Trecerea comunităţii în noul an sub semnul restabilirii ordinii cosmice, cu alte cuvinte, triumful vieţii asupra morţii, a luminii asupra întunericului, a fertilităţii şi fecundităţii asupra sterilităţii, a binelui asupra răului”, după spusele prof. Crăciun Parasca, un cunoscător al obiceiului şi un îndrumător al cetei de colindători din satul Topa de Sus.

Obiceiul a fost bine păstrat, iar după 1990 a fost preluat şi reorganizat de tinerii din sat, sub conducerea preotului paroh Cornel Simai, ducându-l mai departe de sat ori comună, în ţară şi în afara ţării, făcându-l cunoscut direct, prin festivaluri naţionale şi internaţionale, concursuri, înregistrări radio şi la televiziune. Ei au fost prezenţi la Festivalurile obiceiurilor de iarnă din Bucureşti – Casa Radio –, cu transmisiune în direct la radio, în 1995, realizator Eugenia Flore; Muzeul Satului, 1995 – filmări pentru Televiziunea Română, în emisiunea doamnei Elize Stan, realizatoare de emisiuni folclorice; Braşov, Botoşani, Sighetu Marmaţiei, Făget – Timiş, Oradea, Beiuş şi o parte din comunele judeţului Bihor.

La Braşov au fost solicitaţi pentru reprezentaţii trei ani consecutiv – 1996, 1997, 1998, unde au participat la Festivalul Internaţional „De la colind la Stea”, coordonator Rodica Kronberger, director al Centrului de Creaţie şi Promovare a Culturii Populare Braşov, alături de alte formaţii din Macedonia, Turcia, Grecia, Franţa, Polonia, Ucraina, Letonia şi din ţară, dar şi de mari nume ale cântecului popular românesc: Drăgan Muntean, Liviu Vasilică, Valeria Peter Predescu, Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Ionuţ Fulea etc.

În afara graniţelor ţării au avut reprezentaţii în Ungaria, în 2001, pentru comunitatea românilor din Gyula, Chitihaz, Aletea, alături de un nume mare al culturii române – Tudor Gheorghe. La Gyula, reprezentaţia a avut loc la Liceul „Nicolae Bălcescu”, unde s-au adunat toţi elevii şcolii.

Între anii 2007-2009, cu sprijinul conducerii Fundaţiei „Augusta”, din Timişoara, au fost prezenţi din nou în Ungaria, la românii din alte localităţii: Săcal, Bedeu, Pociai şi Gyula.

La Botoşani şi Sighetu Marmaţiei, au participat la Festivaluri naţionale la care au luat parte formaţii şi grupuri din diverse zone ale ţării.

La ora actuală, grupul este alcătuit din bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, şi sunt, de asemenea, pregătiţi alţi tineri, care iau parte doar la repetiţii, pentru a duce mai departe obiceiul, tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, deoarece ei nu au vârsta necesară pentru a intra în formaţie alături de părinţii lor.

Prin toate aceste acţiuni se urmăreşte păstrarea şi promovarea a tot ceea ce înseamnă tradiţie şi spiritualitate românească, într-o lume a schimbărilor, într-o lume a modernizării, într-o societate din ce în ce tot mai departe de aceste obiceiuri.

Pr. Cornel SIMAI

Prof. Monica SIMAI

Bibliografie:

1. Ghinoiu, Ion: Obiceiuri populare de peste an: Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997

2. Parasca, Crăciun – înregistrări video

3. Cercetare în teren