Caransebeşeanul Marian Găină, unul dintre principalii furnizori de ecstasy şi cannabis pentru cluburile de fiţe din Timişoara, personajdespre care am scris recent în paginile ziarului nostru,îi ia peste picior pe procurorii de la Crimă Organizată şi pe judecătorii care l-au trimis cinci ani după gratii.
Poliţiştii de la Antidrog l-au reţinut pe acesta în primăvara lui 2012, alături de alte două persoane. Găină vindea comprimate de tip ecstasy imprimate cu logo-urile unor branduri foarte cunoscute, cum ar fi „Apple”, „Louis Vuitton”, „Motorola” sau „Rolex”, în cluburile timişorene, livrând uneori şi câte 500 de pastile de ecstasy pe lună, dar el nu recunoaşte nimic.
„Este adevărat că intenţionam să mergem cu Stamate în Olanda, pentru că voiam să cumpărăm diferite produse alimentare, zahăr, dulciuri, haine, pentru a le valorifica în România, deoarece eu ştiam mai multe depozite acolo, pentru că am locuit în Olanda. Chiar dacă la telefon am vorbit despre alimente şi alte lucruri, eu consider că în mod abuziv s-a reţinut că acele convorbiri s-ar referi la droguri. (…) Eu nu sunt vinovat absolut deloc de faptele din acest dosar. (…) Nu sunt de acord cu ce scrie în rechizitoriu, nu am plecat în Olanda pentru valorificarea banilor pe stupefiante”,a declarat Marian Găină. Mai mult decât atât, ironizând organele de anchetă, caransebeşeanul se întreabă ce mare dealer e el, dacă la percheziţii s-au găsit doar vreo trei pastile de ecstasy?
Procesul traficanţilor de droguri, scriu redactorii de laExpress de Banat, se află în faza apelului. Prima instanţă l-a condamnat pe Găină la cinci ani de închisoare. „Vom cere în principal achitarea şi, în subsidiar, diminuarea pedepsei şi alt mod de individualizare a acesteia, mai exact, o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere”,a declarat Cosmin Bolosin, avocatul lui Marian Găină.(B. Naum)