Transalpina Banatului a primit „verde” în anotimpul alb!


Chiar dacă panglica a fost tăiată în primăvara anului trecut, iar recepţia Drumului Judeţean 582, Văliug – Slatina-Timiş, o arteră de circulaţie la care s-a lucrat trei ani şi care a reprezentat o investiţie de 121 de milioane de lei, făcută de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, s-a făcut la începutul lunii decembrie 2014, turiştii nu s-au putut bucura de scurtarea drumului spre Semenic. Practic, de la prima zăpadă şi până în urmă cu câteva zile, drumul a fost închis circulaţiei, şi asta din simplul motiv că nimeni nu s-a gândit să încheie un contract pentru deszăpezire pe acea porţiune, iar marginea drumului nu era asigurată cu parapeţi corespunzători. Iată însă că, de la începutul acestei luni, cu parapeţii montaţi şi cu un contract pe trei ani încheiat cu o firmă de deszăpezire, Transalpina Banatului, aşa cum mai este denumit DJ 582, îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi deschis circulaţiei.

Au fost montaţi parapeţii, iar problema cea mai mare era în zonele cu viraje strânse, acolo unde era dificil de intervenit cu utilajele de deszăpezire. Mai mult, până în prezent nu a existat niciun contract cu o firmă care să intervină pentru a curăţa drumul. Acum există un asemenea contract, încheiat pe o perioadă de trei ani, astfel că pe acest tronson va fi asigurată deszăpezirea pe toată perioada iernii. În momentul de faţă drumul este deschis şi se circulă pe el”, a declarat Marius Andriţoi, directorul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat Caraş-Severin.

Bogdan NAUM