Fundaţia „Banatul” din municipiul Caransebeş continuă seria de acţiuni incluse în proiectul intitulat „Laboratorul verde”, parte a Programului de Granturi Mici din cadrul Fondului Global de Mediu, susţinut de Naţiunile Unite. Prin acesta sunt susţinute activităţi de identificare şi realizare de trasee ecoturistie, trasee destinate drumeţiilor şi cicloturismului. Astfel, pe lângă traseele identificate şi marcate în premieră pe Muntele Mic în prima parte a anului, majoritatea cu plecare din comuna Turnu Ruieni, persoanele implicate în proiect au dezvoltat o serie de trasee în circuit, accesibile tot timpul anului.
Este vorba despre unele trasee cicloturistice periurbane municipiului Caransebeş, cum sunt: Caransebeş – Fâneţele cu Narcise – Zerveşti, Caransebeş – Borlova, Caransebeş – Bolvaşniţa şi Vârciorova, rute ideale şi pentru turismul de weekend sau drumeţie.
Membrii Fundaţiei „Banatul” intenţionează să valorifice astfel potenţialul de drumeţie şi cicloturism al zonei din vecinătatea urbei de pe Timiş şi Sebeş. În zilele următoare se va trece la marcarea traseelor de drumeţie şi cicloturism periurbane, la amplasarea de panouri de informare şi a trei display-uri permanente pentru prezentarea tuturor traseelor ecoturistice din zonă, pe căile principale de acces.
Liviu DINU