Trecătorii care străbat Centrul civic al municipiului Caransebeş pot observa că, de o bună bucată de timp, faţadele câtorva clădiri sunt acoperite, semn că acolo se lucrează pentru reabilitarea lor. Dacă în cazul fostului Pavilion Ofiţeresc, preluat de un investitor italian, se lucrează de aproape trei ani, la Biserica romano-catolică lucrările au fost demarate în urmă cu câteva luni, iar la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2, care va fi reabilitată cu fonduri de la bugetul local, cum două săptămâni. Toate cele trei imobile sunt clădiri de patrimoniu, adevărate repere istorice pentru oraşul de pe malurile Timişului şi Sebeşului.
În ceea ce priveşte Biserica romano-catolică, municipalitatea a acordat un ajutor financiar de 90.000 de lei. Lăcaşul de cult datează din anul 1725, fiind una dintre cele mai vechi clădiri din Caransebeş, declarată monument istoric şi inclusă în Patrimoniul UNESCO.
Construcţia care adăposteşte Grădiniţa PP 2 a fost ridicată înainte de anul 1900, iar lucrările au putut fi demarate abia după ce a intrat în proprietatea municipalităţii din punct de vedere juridic. Conducerea instituţiei a rezolvat problema tâmplăriei PVC şi au început reparaţiile la acoperiş şi la faţadă. Conform declaraţiilor directoarei Grădiniţei, Dana Stanciu, lucrările nu afectează programul de odihnă al celor 125 de copii înscrişi aici.
Bianca METEŞ